Program de formare pentru ghizi culturali, în pregătire la Universitatea de Vest din Timișoara

uvt

Universitatea de Vest din Timișoara pregătește un program de scurtă durată pentru formarea ghizilor culturali. Acesta face parte din seria de programe pe care comunitatea academică le susține sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!”. În cadrul acestui program, în perioada 2020-2021 au fost organizate mai multe conferințe, spectacole, dezbateri, producții multimedia și programe de artă și creație contemporană, promovate în Timișoara și în plan internațional.

Pe lângă obiectivele din circuitul patrimoniului istoric al Timișoarei, în Banat se mai află multe alte repere culturale, care formează o rețea de obiective de real interes. Reprezentanții UVT amintesc, printre acestea, Domeniul Regal de la Săvârşin, Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică de la Lugoj, fie Jimbolia, orașul celor șase muzee, în care se află și singurul muzeu al presei din România, Muzeul „Sever Bocu”.

„O hartă a Banatului istoric și cultural, utilă în turismul nou, practicat peste tot în Europa, va fi tot mai solicitată în anii următori, când, știm bine, Timișoara va fi o destinație turistică de top, urmare a programului european al Capitalei Culturale, din 2023. UVT întrevede un potențial semnificativ pentru dezvoltarea circuitelor turistice prin obiectivele culturale pe care Timișoara și regiunea Banatului le deține. Pentru ca să susținem dezvoltarea acestui tip specific de turism, cu o latură culturală pregnantă, UVT pregătește un viitor program de studii de scurtă durată orientat chiar pentru pregătirea ghizilor culturali la nivel contemporan, cu toate atributele necesare pentru susținerea interesului tot mai crescut al turiștilor interni și externi față de obiectivele din harta culturală a Banatului. Vom da astfel un impuls suplimentar dezvoltării acestor servicii turistice, o nișă de specializare inteligentă atât de necesară Timișoarei și județului Timiș, dar și întregii regiuni.”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

De altfel, cei de la UVT vorbesc și despre Bastionul Maria Theresia din Timișoara, care este o parte din vechea Cetate a Timișoarei, un spațiu care acum găzduiește, printre altele, Muzeul Național al Banatului. Spațiile din bastion vor fi regândite în perspectiva 2023. De altfel, autoritățile județene au și regândit un regulament de funcționare a acestora.

CITEȘTE ȘI: Bastionul Theresia din Timișoara, pe modelul MuseumsQuartier din Viena. Noile reguli de funcționare

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/