Stop joc! Lucrurile nu mai pot continua așa la Dalboșeț! Banii se împart discreționar, în funcție de culoarea politică!

florin curita dalboset

Încetarea finanțărilor prin PNDL a încurcat planul tuturor celor care, întru-un fel sau altul, sunt implicați în administrarea așezărilor din România.

Mai dificilă pare situația la țară, în comunitățile unde refacerea unei străzi, a școlii sau a căminului cultural ar însemna trecerea spre un pic mai bine, mai mult confort, mai multă civilizație.

La Dalboșeț, comună cu aproximativ 1.600 de suflete, situată la aproximativ 80 de kilometri la sud de Reșița, au rămas în aer proiectele de apă și canal, infrastructură rutieră, reabilitarea și modernizarea școlii.

„Banii nu mai vin și fără susținere financiară de la bugetul național, am oprit tot fiindcă vistieria este goală. Noi nu avem colectări bugetare proprii și nu putem obliga firmele contractate să lucreze pe degeaba”, spune primarul Florin Curița care este afectat de faptul că lucrările la școală, demarate în urmă cu 2-3 ani, încă nu s-au încheiat. El este îngrijorat de soarta celor peste 100 de copii pe care Primăria a fost nevoită sa-i transporte cu un microbuz din Dalboșeț la școala din Șopotu Vechi, sat aparținător comunei.

„Distanța nu e mare, 5-6 kilometri, dar să faci trei sau patru ture de câte două ori pe zi cu elevii e un efort deosebit pe un drum aproape impracticabil. Este vorba despre Drumul Județean 571 G, spart și el pentru a fi modernizat și nefinalizat. Unde mai pui că a trebuit să ne descurcăm cu un microbuz vechi de 13 ani la care facem mereu reparații. Mă gândesc doar la siguranța copiilor și nu mai sunt de acord să îi sacrificăm încă un an școlar în așteptarea banilor!”

Primarul Florin Curița, aflat la primul mandat, candidat pe listele PMP, spune că degeaba așteaptă bani de la județ, de unde i se spune mereu că nu sunt și e nemulțumit pentru că alte primării cu altă culoare politică primesc!

Cu toate acestea, promite să nu stea cu mâinile în sân și până la toamnă să încheie reabilitarea școlii unde au fost executate lucrări ample de refacere a acoperișului, a pardoselilor și ușilor, urmând dotarea băilor (în care există apă) cu articole sanitare. Mai sunt de făcut achiziții de mobilier, sistem de alarmă și camere de luat vederi și depunerea solicitării de obținere a avizului de la Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/