Dar din dar se face Rai! Mii de porţii de mâncare au ajuns la nevoiaşii din Moldova Nouă prin campania „Gătim pentru un zâmbet”

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

De la instalarea temutului virus din China pe teritoriul României, în special pe timpul stării de urgență, majoritatea oamenilor s-a concentrat, cum spune o vorbă românească, să tragă focul numai la oala proprie. În goana cărucioarelor pline cu alimente, puțini sunt cei care s-au gândit la nevoiași, la cum își duc aceștia traiul sau dacă mai au ce mânca. Partea bună e că cei puțini au reușit nu doar să facă diferența, ci și să spargă barierele. S-a întâmplat și în Moldova Nouă.

Fără să uite că orașul de la malul Dunării e locul din care a început să-și croiască drumul spre business, ajungând astăzi unul dintre cei mai în vogă antreprenori din Caraş-Severin şi nu numai, Alexandru Torma, administratorul Sălii de Evenimente – Alex Moldova Nouă, a cerut sprijin cetățenilor cu suflet mare, companiilor locale, dar mai ales tuturor bisericilor din oraș transformând afacerea pe care o deține, afacere care din cauza contextului actual, e forțată să rămână cu porțile închise, într-o adevărată fabrică de zâmbete, aici fiind gătite câteva mii de porții de mâncare caldă pentru cei defavorizați de pe raza UAT-ului, totul prin intermediul campaniei „Gătim pentru un zâmbet”, care a început să prindă amploare în urmă cu o lună și jumătate.

În fiecare săptămână, meniurile gătite la Sala de Evenimente – Alex au fost distribuite de către reprezentanții bisericilor persoanelor vârstnice, oamenilor nevoiași din comunitate, acțiunea având ca scop, în primul rând, așa cum reiese din titlul campaniei, aducerea unui zâmbet pe buze, iar, în al doilea rând, reiterarea faptului că fiecare om valorează enorm, indiferent de unde l-a dus soarta sau destinul.

„În urmă cu o lună și jumate, la Sala de Evenimente – Alex Moldova Nouă, am demarat campania «Gătim pentru un zâmbet», o campanie prin care am reușit, împreună cu mulți dintre voi, să livrăm câteva mii de meniuri către cei care au nevoie să primească o masă caldă pe zi. Ceea ce pentru mulți dintre noi înseamnă putin, pentru alții înseamnă totul. Sunt fericit că am reușit să aducem un zâmbet pe fețele multor cetățeni, greu încercați în această perioadă dificilă prin care trecem toți”, a subliniat Alexandru Torma, sponsorul principal al campaniei, pe pagina sa de socializare.

1000x100 (3)

Omul de afaceri nu s-a sfiit să-i scoată din anonimat și să le transmită un mare mulțumesc tuturor celor care au sprijinit această campanie gândindu-se și la semeni, nu doar la propriu bine: cetățenilor simpli, prietenilor, partenerilor din țară și din străinătate, câtorva firme locale, angajaților Sălii de Evenimente – Alex, care au venit de acasă pentru a găti pentru sărmani, cum de altfel nu a putut să rămână indiferent față de cei care ar fi putut oferi un ajutor cât de mic, însă au preferat să rămână în mrejele egoului propriu: „Din pacate, sunt foarte mulți oameni în acest oraș care ar fi putut ajuta, dar au preferat să-și vadă doar de binele lor sau al firmei acestora și mai puțin pentru a arăta compasiune și înțelegere față de cei nevoiași”.

Deși planificată să se desfășoare doar pe parcursul lunii aprilie, campania „Gătim pentru un zâmbet” a avut continuitate și în această lună, existând posibilitatea ca, în funcție de sumele adunate, sutele de meniuri/săptămână să ajungă la cei nevoiași inclusiv în luna iunie.

În atenția tuturor celor care vor ca zâmbetul adus pe buze semenilor să aibă continuitate, pentru toți cei care din puținul lor vor să schimbe totul într-o lume mai bună, aceștia se pot alătura campaniei „Gătim pentru un zâmbet”, donațiile putând fi făcute în contul parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Moldova Nouă: IBAN: RO05RNCB0104022485880001.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/