Forțat de împrejurări, pe de o parte, și încurajat de ceea ce a văzut în meciurile amicale, pe de altă parte, antrenorul Daniel Oprița i-a dat credit juniorului de nici 17 ani Bogdan Szijj. Integralist în meciul câștigat de Metalul Reșița cu 1-0 în fața celor de la FC Bihor, fiul fostului atacant Ioșka Szijj a lăsat o bună impresie în primul meci oficial susținut de rossoneri în 2015.
Tocmai de aceea, principalul Metalului a optat pentru același Bogdan Szijj și pentru meciul din acest weekend, de sâmbătă, 7 martie, de la ora 11, în deplasare la Olimpia Satu Mare. „La ora asta încă nu știu dacă vor putea juca Anițoiu și Bălan, deși despre acesta mi s-a spus că e rezolvat 99 la sută, dar mai rămâne acel 1 la sută, așa că i-am convocat pe aceiași doi juniori de la meciul cu Oradea (Bogdan Szijj și Cristian Vlaicu – n.r.)“, spune Daniel Oprița. „Szijj era deja în lot și va fi de acum înainte cu echipa mare, îl consider un jucător de perspectivă. A arătat destul de bine la primul său meci, la 16 ani. Sunt convins că, în timp, o să prindă încredere și o să aibă evoluții și mai bune. Iar dacă o să fie serios, o să ajungă un mare fotbalist“.
Daniel Oprița are mici probleme în alcătuirea formulei de start. Dacă transferul lui Alexandru Dandea a fost finalizat în această săptămână, încă nu e clară situația unui alt nou-venit, Bălan. Florin Anițoiu, titular cu FC Bihor, este răcit și se recuperează la Timișoara, urmând să fie luat „din mers“ mâine în drumul rossonerilor spre Satu Mare. Oprița avertizează asupra întâlnirii de sâmbătă, cu „Oli“: „Va fi o deplasare dificilă, Olimpia are jucători cu experiență, cu tehnică bună și cu agresivitate în joc și joacă pe terenul propriu. Noi suntem pe 2 și toate echipele se mobilizează altfel cu fruntașele seriei. Noi am avut probleme și în tur cu ei, am câștigat doar cu 1-0 în Valea Domanului. Dar mergem la Satu Mare cu gândul la victorie și sper să ne întoarcem cu trei puncte de acolo“.
Partida Olimpia Satu Mare – Metalul Reșița va fi sâmbătă, 7 martie, de la ora 11. De la aceeași oră, președintele AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea, e observator la meciul liderului ACS Poli Timișoara pe terenul penultimei clasate, FC Bihor Oradea.
Programul Start-Up Nation 2024-2025 reprezintă o oportunitate semnificativă pentru antreprenorii români care doresc să își dezvolte propriile afaceri. Această inițiativă guvernamentală oferă sprijin financiar IMM-urilor nou-înființate, încurajând investițiile în...
Domeniul Regal Săvârșin se pregătește să devină, pentru al treilea an consecutiv, punctul de atracție pentru iubitorii tradițiilor românești. Festivalul „Suflet de România”, organizat de Profi, revine pe 26...
Primăria Reșița modernizează Microraionul 4, din cartierul Govândari, Reșița
Lucrări ample la muzeul din Reșița! Investiție de 14 milioane de lei
Trei oferte pentru modernizarea Liceului „Tata Oancea” din Bocșa
Procurorii Laurei Codruța Koveși anchetează în Caraș-Severin fraude cu fonduri europene!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
jucati pe viata si pe moarte . nu aveti ce pierde . obiectivul accederii in play off este atins in totalitate. acum sunteti in masura sa profitati de aceasta conjunctura favorabila. fara presiune asupra voastra jucati dezinvolt , modern, agresiv in sensul bun al cuvantului si hotarati sa dati marea lovitura. slefuiti-va relatiile de joc si fiti mai curajosi si mai siguri pe voi.bafta multa va dorim !!!!!!!!!!!!!