„Dăm click pe România” ajunge și la Rusca Montană!

Școala Gimnazială „Ștefan Velovan” din Rusca Montană se numără printre beneficiarele proiectului implementat și derulat de trei ani la nivel național de către Asociația Ateliere Fără Frontiere, cu sprijinul companiilor OMV Petrom și Kaufland România.

Peste 250 de instituții de învățământ din România urmează să primească și în acest an calculatoare și echipamente IT recondiționate. Toate acestea, prin proiectul „Dăm Click pe România”. Printre unitățile de învățământ care urmează să fie dotate cu calculatoare se numără, potrivit Asociației Ateliere Fără Frontiere, și Școala Gimnazială „Ștefan Velovan” din comuna Rusca Montană.

„Dăm Click pe România” este un proiect implementat de Asociația Ateliere Fără Frontiere, alături de companiile OMV Petrom și Kaufland, care luptă pentru digitalizarea unităților de învățământ din România, precum și a organizațiilor non-guvernamentale și a instituțiilor publice cu caracter social ce activează în mediul rural sau urban marginalizat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/