Cum se aplică la Moldova Nouă acordul dintre MAI şi Biserica Ortodoxă?

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Chiar dacă, în plină stare de urgență, credincioșii vor urmări la TV slujbele din Noaptea de Înviere, totuși, autoritățile au făcut eforturi pentru ca pâinea binecuvântată și Lumina Sfântă să ajungă la oameni, acestea urmând să fie distribuite de către personalul clerical și de voluntari, lucru valabil inclusiv în orașul de la malul Dunării.

Întrucât nu s-a luat nicio secundă în calcul renunțarea la obiceiurile de Paște, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții bisericilor, atât Biserica Ortodoxă Română, cât și Biserica Ortodoxă Sârbă, dar și cu reprezentanți din cadrul Poliției Române, Poliției Locale și Jandarmeriei, a ținut să transmită cetățenilor cum va fi pus în aplicare acordul dintre MAI și BOR, evident, ținând seama de prevederile ordonanțelor militare.

„Am stat de vorbă cu toți cei implicați: cu șeful Poliției Române, cu cel al Poliției Locale, dar și cu reprezentanții bisericilor ortodoxe de pe raza UAT-ului. Au înțeles obligațiile pe care le au prin acest acord. Lucrurile, din punctul meu de vedere, sunt bine puse la punct. Faptul că, cel puțin, la Biserica Ortodoxă Sârbă, nu există noțiunea de prescură, înseamnă că nu va fi o problemă cu distribuirea pâinii binecuvântate. La Biserica Ortodoxă Română, cei care vor distribui pâinea binecuvântată în formă de prescuri vor fi voluntarii din subordinea bisericilor de pe raza UAT-ului. Mai rămâne doar, în Noaptea de Înviere, distribuirea Luminii Sfinte. Acolo, împreună cu cei doi protopopi, am stabilit ca Lumina Sfântă să fie distribuită prin intermediul voluntarilor. Vor fi în dispozitiv patrulele mixte formate din Poliția Română, Poliția Locală și Jandarmerie. Ei vor monitoriza buna desfășurare a lucrurilor”.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Edilul-șef reiterează ideea respectării măsurilor impuse de autorități în vederea evitării apariției unor momente neplăcute, acesta dând asigurări că Lumina Sfântă va ajunge la fiecare credincios: „Îndemnul meu este să respectăm ordonanțele militare și acest acord. Poate că sunt credincioși care și-ar fi dorit să poată fi prezenți la biserică, dar cred că acum trebuie să înțelegem că e mult mai înțelept să respectăm acordul și ordonanțele militare pentru binele nostru, al tuturor, și pentru a dovedi că, în momentele grele, putem, oarecum, împreună, toți să fim înțelepți și să evităm situațiile delicate. Îi îndemn pe toți oamenii care sunt creștini să stea acasă. Va veni Lumina la fiecare dintre ei, fie că stau la bloc, fie că stau la casă și cred că e primul an în care, noi toți, va trebui să urmărim slujbele la televizor pentru că această posibilitate ne este oferită de vremurile în care trăim”.

Referitor la pâinea binecuvântată în formă de prescuri, stropită cu aghiasmă și vin, numită «Paști», în orașul de la malul Dunării, ea va fi sfințită sâmbătă, 18 aprilie, și distribuită credincioșilor tot în aceeași zi, în intervalul orar 12.00-17.00, dar și duminică, 19 aprilie, între orele 09.00-12.00.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/