Cosmin Schinteie, la timonă! Adrian Torma rămâne în Primăria Moldova Nouă!

torma schinteie
vestmed 1000x200 Stiri Timisoara publicitate pentru instalatii electrice

Viceprimarul Cosmin Schinteie a preluat conducerea administrației locale din Moldova Nouă după încetarea mandatului lui Adrian Torma, fostul edil-șef devenindu-i principalul sfătuitor.

Oficial, Adrian Torma a plecat încă o dată înainte de termen din Primăria Moldova Nouă. Neoficial, n-a părăsit-o după ce noua lege a integrității l-a făcut să-și piardă statutul de primar. I-a rămas alături viceprimarului Schinteie, care a preluat atribuțiile primarului și căruia îi prind bine experiența și expertiza lui Torma. Asta nu înseamnă însă că tot el este de facto edilul-șef.

„Cosmin este una dintre surprizele plăcute. În momentul în care am creionat echipa din 2024, Cosmin nu prea era implicat politic. Avea sânge cu miros de trandafir în el, dar era foarte implicat în mediul de afaceri, în business-ul lui. Am avut acea autoritate locală, am putut să aleg cine e cel mai îndreptățit să fie viceprimar. A fost, în general, agreat de către echipă. Au fost și voci interne care și-au pus întrebarea de ce el. Astăzi este foarte apreciat. Cosmin este un om empatic și este un om care are nevoie de ajutor, pentru că nu are experiența necesară să conducă o primărie cum e Moldova Nouă, cu atât de multe proiecte și cu atât de multe provocări, dar are capacitatea să urce pe acest cal, să-l conducă, evident, sprijinit și de către mine.”, a spus Torma pentru Express de Banat.

Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

În ceea ce-l privește, Adrian Torma așteaptă ca Agenția Națională de Integritate să-i comunice data la care poate reveni în administrația publică. Până atunci, rămâne un sfătuitor al lui Cosmin Schinteie.

„Evident că știu tot ce se întâmplă în Primăria Moldova Nouă. Îmi pasă de proiectele care trebuie duse la finalitate. La Timișoara am văzut că au pus un fel de lacăt pe birou primarului, un sigiliu. La Moldova Nouă, Cosmin va putea să conducă Primăria, am încredere în el. Am încredere că am făcut alegerea corectă în momentul când l-am propus viceprimar. Am încredere totală în el că se va integra rapid în poziția de primar, va asculta de colegii mei care, deși el este superiorul, au experiență. Mă refer la oamenii de decizie din primărie. Și eu sunt lângă el oricând are nevoie. Relația noastră trebuie să continue!”, a adăugat Torma.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/