Rețeaua de transport metropolitan a municipiului, devenită operațională în această vară pe ruta Reșița – Văliug, se va extinde și în comuna Brebu Nou. În paralel, Transport Urban Reșița face demersuri pentru extinderea serviciului și în alte localități din Caraș-Severin, discuțiile cu primăriile din Lupac și Târnova fiind deja avansate.
„Suntem în faza de a concepe hotărârile de consiliu local pentru aderarea comunei Brebu Nou la rețeaua metropolitană a transportului public. În paralel, am demarat studiul de oportunitate pentru localitățile apropiate municipiului Reșița și sunt discuții avansate cu primăriile Lupac și Târnova.”, ne-a declarat Laurențiu Stanciu (foto), directorul Transport Urban Reșița (TUR).
Pe lista localităților luate în calcul de conducerea TUR se mai află orașul Anina și comunele Măureni și Berzovia.
„Studiul de oportunitate va stabili traseele care ar putea fi operate de TUR, distanțele și costurile, astfel încât să poată fi analizată viabilitatea fiecărei rute”, a mai precizat directorul TUR.
CITEȘTE ȘI: Reșița deschide drumul transportului metropolitan. De luni, cursă spre Văliug și Crivaia
Odată cu extinderea rețelei, TUR pregătește și un abonament mixt, care să acopere atât transportul public din Reșița, cât și cursele metropolitane, astfel încât călătorii care folosesc ambele servicii să nu mai fie nevoiți să cumpere două abonamente separate.
„Pregătim acum abonamentul metropolitan mixt, în sensul în care o să facem un abonament care să cuprindă și transportul public din Reșița, și transportul metropolitan. Într-un singur abonament și într-un singur bilet. Un astfel de abonament va costa 250 de lei pe lună.” a explicat Laurențiu Stanciu.
În prezent, abonamentul lunar nelimitat, pentru toate traseele din Reșița, costă 100 de lei, iar cel metropolitan, 200 de lei.
CITEȘTE ȘI: Transportul metropolitan prinde contur la Reșița. Primele curse leagă municipiul de zona Văliug