Cum a reușit Vela să aducă investitori

Investițiile se țin lanț în municipiul Caransebeș. Nu mai departe de această săptămână, în comuna Buchin, japonezii de la grupul Sumitoto au inaugurat o hală de producție în care angajații vor lucra exclusiv pentru firma Skoda.

Doar investiția inaugurată în ultimele 24 de ore din comuna Buchin se ridică la 7,8 milioane de euro. Potrivit lui Cătălin Tischer, directorul administrativ al AWS Caransebeş, 5 milioane au fost deja cheltuite, aici intrând doar echipamentele şi maşinile, hala fiind închiriată. Edilul-șef al municipiului Caransebeș le-a explicat reprezentanților administrației publice locale, care au fost prezenți la întâlnirea cu ministrul delegat pentru mediul de afaceri, faptul că cel mai important lucru în realația cu investitorii este deschiderea față de aceaștia.

În etapa a doua, eforturile conjugate ale tuturor angajaților din primărie au un cuvânt de spus. „La Caransebeș, am creat o comisie pentru investiții, ai cărei membri sunt disponibili oricând să vină de acasă, dacă este cazul. Odată, un investitor a dorit să vadă un teren și l-am adus pe omul responsabil de acasă, în doar cinci minute. A venit în pantaloni scurți, ca să le arate străinilor ce le poate oferi municipiul”, a declarat Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeș.

Cum a decurs până acum investiția japonezilor
Gunther Kuss, directorul operaţional din cadrul companiei AWS, a spus că, dacă în Hala 1 se produc cablurile pentru Daewoo şi Scirocco, în Hala 2 pentru microbuzul D5, în obiectivul nou deschis se va produce partea de cablaje de interior, dar şi pentru motor, pentru noua Skoda Octavia. În următorul an, aici vor lucra între 1.300 şi 1.500 de persoane, care se adaugă celor 2.100 care muncesc deja aici.

„Am ales Caransebeşul pentru această investiţie deoarece aici este o zonă unde munca – atâta timp cât vorbim despre cablaje – este manufacturieră, iar municipiul ne poate oferi această forţă de muncă, atât oraşul, cât şi localităţile învecinate. Producţia efectivă – pentru că deocamdată lucrăm în serie mică – va demara în curând, până la sfârşitul acestui an”, a spus Cătălin Tischer, directorul administrativ al AWS Caransebeş.

Cifra de afaceri a Grupului Sumitomo a fost, anul trecut, de aproximativ 270 de miliarde de euro.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157630770676938″]

Comments

  1. PS LUCIAN says:

    felicitari pentru realizari. la mai multi invesititori.

  2. cetățeanul turmentat says:

    Cum vă explicați voi, că la Caransebeș se poate și la Reșița, nouă ce ne lipsește ?.

  3. vasile says:

    Dar nu e la Caransebes, e la Buchin.
    Scrie si in articol.

    De unde confuzia! Dar este adevarat, caransebesenii lucreaza in Comuna buchin.
    A cui o fi meritul?
    Administrativ a cui e teritoriul unde a fost facuta investitia!

  4. vasile says:

    Scuze si revin.

    Cred ca Vela e Primarul din Buchin.

    Felicitari!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/