Cu Lora Kortvelyessy, despre ambiția de a reconstrui un loc, un sat, o comunitate

Satul se numește Gărâna (Wolfsberg sau Muntele Lupului) și este aflat în apropierea Muntelui Semenic. Locul adună, după cum se știe, an de an, iubitorii de muzică la renumitele festivaluri de jazz, rock, folk și alte genuri preferate de marele public. În vara aceasta se împlinește un sfert de secol de jazz, găzduit în Poiana Lupului, în Ranch-ul amenajat și deținut de familia Kortvelyessy. Ei sunt cei care au mutat munții din loc. Pentru un crez, pentru un ideal!

Lora Kortvelyessy motivează începuturile prezenței sale la Gărâna.

Da, în această vară sunt 25 de ani de jazz pentru toată partea organizatorică de la începuturile acestuia cu regretatul Gigi Tăuș. Sunt optsprezece ani de când noi, cei care ne numim „Lupo”, suntem parte din echipă și gazde pentru acest eveniment. Altfel spus, am ajuns la majorat. Ce m-a determinat să fiu la începuturi la Gărâna? Dragostea. Fără îndoială! Întotdeauna am iubit muntele și drumețiile de potecă și mi-am imaginat Gărâna ca fi locul optim pentru aceasta. Iubirea pentru care am venit prima dată la Gărâna nu s-a salvat, dar trei luni mai târziu a lăsat loc alteia, cea pe care o trăiesc și astăzi. Soțul meu tot de iubire a fost purtat aici. Iubea locul acesta, deoarece în copilărie și-a petrecut și el aproape toate vacanțele aici. Pentru mine, care în copilărie nu aveam trăiri de poveste, locul ăsta deja adună tot mai multă magie. Am făcut până astăzi cam de toate aici, numai excursii pe poteci nu. Important este totuși faptul că împreună am scris multe povești despre tot felul de iubiri (de oameni, de muzică, de locuri, de sport și cultură, de bere).

De ce ar investi cineva bani într-un sat părăsit, așa cum se arăta Gărâna după anii ’90, odată cu exodul localnicilor în Germania? Ce i-a atras și ce îi leagă de această străveche așezare pemească, povestește Lora Korvelyessy.

Sigur că tot dragostea m-a atras. Cred că e un afrodisiac în aer. Gărâna m-a copleșit de la prima întâlnire. La Gărâna totul cântă și când nu se cântă. Natura, apele, vietățile, vântul și frunzișul, zăpada care scârțâie sub tălpi sau se desprinde din copaci ori de pe acoperișurile cabanelor, celebrul Franți – văcarul cu vocalizele lui, motocositoarea din vecini, ATV-urile în trecere sau talanga ori rumegatul vacilor pe pășunea de alături – indiferent cât de ciudat ar părea pentru unii, toate au muzica și farmecul lor aparte, influențat adesea de momentul zilei. Acum douăzeci de ani, dacă stăteai în curtea casei, cunoșteai cam după zgomote cine trece și, în funcție de asta, puteai aproxima cât e ceasul. Dacă ne luăm după anumite voci, cota la care e situată Gărâna (1100 metri altitudine) e recomandată pentru inimă și plămâni. Eu cred că inima bate altfel aici, cât despre aer la periferia rezervației naturale, e clar că trăiești în permanentă binecuvântare. De ce ar investi cineva aici? Nu cred că investițiile de la Gărâna sunt ceva aparte, dar crearea acestui loc și exodul nemților de după anii ’90… categoric da, sunt ceva special. Achiziții masive au avut loc în prima parte a anilor ’90 în toată țara, Gărâna are însă povestea ei datorită acelui exod. Gărâna are o energie aparte și o vibrație anume, pe care dacă le simți, rămâi marcat. Indiferent de anotimp, aici este o dinamică foarte specifică, care te menține activ și implicat tot anul. Boehmii (pemii) au simțit și ei, nu cred că au ales la întâmplare să se așeze aici.

Au fost mai multe momente grele pentru ceea ce înseamnă locul din Valea Lupilor, amintind doar de prăbușirea acoperișului și surparea scenei, în primii ani, apoi de puternicul incendiu din 2016 care a mistuit „La scena” – o frumusețe de construcție care îngloba nu doar locul unde performau artiștii, ci și restaurantul și celelalte spații conexe. De unde puterea de revenire din propria cenușă precum Pasărea Phoenix, explică Lora Kortvelyessy: „Provocări au existat permanent la Gărâna. Toate au necesitat investiții. În anii de început, au fost mereu aceleași probleme la unitățile de cazare provocate fie de disfuncționalități în distribuirea gazului, fie de înghețurile care provocau spargeri ale țevilor și iarnă de iarnă aveam câte o surpriză. Cabanele au fost la acea vreme căutate, fiind printre primele mai moderne, dar pe care meseriașii ni le-au predat pline de surprize. Asta apropo de cât de dificil e să conduci o afacere de la distanță. Apoi au început evenimentele. Inițial au fost noroaiele care au necesitat repetate asanări ale mlaștinii. Am și pierdut numărul camioanelor de piatră pe care aceasta le-a înghițit. Au fost aduse conducte cu diametrul de aproape jumătate de metru care au fost îngropate pe sub bușteni și în fiecare an o nouă sursă de apă tot își făcea loc pe sub pământ și se ridica la suprafață, pe urmă începea circuitul, iar noroi, iar muncă… Cred că până prin 2013 ne-am tot ocupat de asanarea solului. În iarna anului 2011 s-au prăbușit standurile așa că au trebuit reconstruite. Prin 2013 am reușit să asfaltăm perimetrul în care se poate lua masa. Buștenii (care servesc drept bănci pentru spectatori) au fost înlocuiți și ei de vreo 3-4 ori în toți acești ani. Mai cu sprijinul autorității locale, mai din cheltuieli proprii. În 18 octombrie 2016 incendiul a făcut ca toate celelalte neajunsuri să pară o bagatelă.

Puterea de a renaște a venit pe de-o parte din susținerea arătată de familie și apoi de la oameni, numeroși colaboratori care au transmis forță și mobilizare. Instituțiile media de toate formele au povestit mult despre ranch-ul cuprins de flăcări. Lora Kortvelyessy spune că „din cenușă a renăscut Gărâna, dar am renăscut și eu cu multe vise și aspirații noi. Îmi doresc să duc mai departe, cât de mult pot, Gala Semenic Fest Folk. Nu îmi mai doresc să devină internațională, dar visez Gala ca pe un festival care va dăinui și va crește, chiar dacă acum lasă impresia că stagnează. Practic în acest domeniu al organizării de festivaluri suntem doi amatori, cu vise mărețe, care au dat curs unor oportunități. Din aceste oportunități am făcut tot posibilul să împărtășim. Cred foarte mult în Dumnezeu și în faptul că acesta îi călăuzește pe toți cei care au intenții bune”.

De unde dragul de muzică, pasiunea pentru a organiza evenimente, mai ales activați în alte domenii profesionale? Și, mai mult, prezența dumneavoastră fizică este oarecum episodică în Gărâna…

Prezența noastră este episodică și adeseori mă întreb de ce suntem noi cei ce stăm în prim plan? În realitate cred că am fost „aleși” să reprezentăm Gărâna și mișcarea aceasta. Dragul nostru pentru muzică a venit cu mișcarea în sine. Adică dacă se taie lemne, tai lemne, dacă se pescuiește, pescuiești, iar dacă se cântă, cânți. E bine să faci ceea ce cere piața, să împletești cu ceea ce te stimulează și te motivează și să completezi cu dragostea de a face lucrurile bine. Important e să îți dai silința să fii autentic, să o faci în felul tău, să fii tu. Noi ne-am alăturat mișcării pentru că am crezut în ea și am crezut în noi. Am adăugat inovație, creativitate și autenticitate acolo unde toate astea începuseră să existe și am întărit astfel echipa. Am văzut că pe traseu oamenii se lasă atrași de această forță și i-am dat amploare, am fost oamenii potriviți la locul potrivit, iar elementul central a fost Gărâna cu autenticitatea ei proprie și cu puterea ei de atracție. Gărâna înseamnă în regionalism vechi „defrișare prin ardere”. Așa a fost creat satul de către primii locuitori. Cred că truda lor și sufletele celor care au creat acest loc își primesc tributul, iar fenomenul și locul sunt un ecou pentru acea creație. Dumnezeu și Universul au contribuit prin noi și aici nu mă refer strict la noi doi.

Familia Tăuș cu prietenii regretatului Gigi, proprietarul „La răscruce” au stat la baza creației (a Festivalului de Jazz). Cinci ani mai târziu i-a urmat organizatorii, familia Giura. După alți doi ani, s-a alăturat și familia Kortvelyessy și asta doar pentru că a fost cumpărată o mlaștină, pe care cineva intenționa să crească porci. Ar fi putut exista și alte direcții spre care se putea îndrepta Gărâna. Fiecare parte din echipă și-a adus contribuția necesară pentru renumele acestui Woodstock carpatin, iar prin faptul că s-au unit mai multe forțe s-a creat o emulație, grupul a devenit și mai puternic. „Fără ideea și inițiativa regretatului Gigi Tăuș nu eram astăzi decât o pensiune care vindea pizza. O pizza bună, dar atât. Fără implicarea familiei Giura, probabil evenimentul rămânea la nivel de Han, deloc rău ca idee, dar ar fi lipsit amploarea, iar fără implicarea Lupo, probabil, nu exista infrastructura care a avut și ea o contribuție esențială la creșterea evenimentului. Și familia Rădoi are toată recunoștința mea și cred că toți nemții plecați, dar și mulți turiști își vor aminti multă vreme de Lazăr, indiferent că e asociat cu „La răscruce” ori cu „La Scena”, el este responsabil de calitatea gustului, când ne referim la cât de bine se mănâncă aici, mai spune Lora Kortvelessy.

Evenimentele din viața personală ne reorganizează oarecum piramida valorilor și trecem acum printr-o etapă prin care dorim să redefinim contribuțiile noastre la tot ceea ce înseamnă Gărâna. Ne resetăm prioritățile și urmează să decidem ce poate constitui moment de inspirație și ce nu. Noi suntem în primul rând părinți, avem împreună patru copii și trei nepoți. Iar ei reprezintă pentru noi adevărata realizare a unei vieți trăite din plin. Nu cu toții ne mobilizăm, dar cu toții avem țeluri, pe care ne dorim cu ardoare să le atingem și pentru care bâjbâim pe scurtături rafinate, care să ne ducă cel mai repede la destinație.

Copiii noștri, adulți fiind, arată destul de mult interes în a continua ceea ce noi am început. Ei au crescut cu asta și de mici au muncit mult alături de noi, contribuind conform vârstei cu ce au putut. Deocamdată sunt încă în formare și au alte priorități, însă sunt sigură că „sfârșitu’ nu-i aici!”

Cu mountain bike, orienteering sau judo, tabere literare sau de dansuri tiroleze, cu jazz sau folk ori alte genuri muzicale, cu proiecte mai inedite sau mai noi, în mod sigur ne vom mai întâlni la Gărâna. Pandemia de coronavirus a afectat multe familii, multe afaceri, multe ramuri economice și cred că această criză aduce cu ea o revoluție a schimbării în multe direcții. Turismul trece printr-un declin greu de imaginat, dar în ceea ce ne privește este știut: „nu mor caii, când vor câinii!”

• Tweet
• Pin It