CSM Școlar îi face vânt lui Rufă din Valea Domanului! Cu Metalul cu tot!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Rosso-nerii au debutat excelent în a treia tentativă de a promova în Liga a III-a, 5-0, pe sinteticul din spatele Stadionului „Mircea Chivu”, cu Rapid Buchin.

 

Apele încep să se limpezească la Reșița în ceea ce privește fotbalul. E tot mai clar că proiectul Metalul este văzut astăzi ca un eșec și că toată lumea începe să-și îndrepte atenția mai mult spre CSM Școlar. Doar un alt eșec al echipei lui Dan Potocianu ar putea să păstreze Metalul și sezonul următor în Valea Domanului. Administrația locală a redus bugetul clubului de liga a doua la jumătate, galeria a dezertat și ea și își dă acum sufletul pentru CSM Școlar, în timp ce trupa lui Pană a cam devenit echipa nimănui. Mai mult decât atât, noul număr 1 de la  Școlar, fostul mare fotbalist reșițean Ioan Florea, a confirmat că Potocianu trebuie să promoveze echipa la finele acestui sezon. „Scopul acestei echipe este să promoveze în Liga a III-a. Asta e clar! Și chiar mai sus dacă se poate!”, a recunoscut Florea. Cel mai probabil, Rufă va fi anunțat în iarnă că trebuie să caute o altă destinație pentru echipă și, bineînțeles, altă sursă de finanțare. Astfel, municipalitatea ar evita să plătească despăgubirile prevăzute în contract, care înseamnă 6 miliarde de lei vechi. În plus, ar fi timp suficient până în decembrie ca șansele Școlarului la promovare să fie evaluate correct.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157657806577348″]

untitled design set 970x90 px

Revenind la meciul de astăzi, CSM Școlar s-a impus fără niciun fel de probleme. Scorul a fost deschis de Leo Doană, veteranul de 45 de ani transformând ca în vremurile lui bune o lovitură liberă dintr-o poziție ideală. Imediat s-a făcut 2-0, ca urmare a reușitei lui Bogdan Szijj, junior care deocamdată nu are drept de joc pentru Metalul. Ultimele trei goluri au fost semnate de Costescu, jucătorul trimis de Lolea de la echipa de futsal pentru a pune umărul la promovarea școlarilor. La fel, Casian Doană și Breșneni. La final, bucurie mare. Jucătorii au sărbătorit bucuria cu puținii spectatori și ce a mai rămas din Guardia Rosso-Nera.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157658222610345″]

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157655881412444″]

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. GRN says:

    Un esec al echipei conduse de Dan Potocianu nu schimba cu nimic situatia. Nu ne intereseaza ce pas va face administratia in decembrie fata de Rufa , noi speram intr-o promovare a CSMS in div C . Este un campionat lung , va fi un campionat greu cu cativa parteneri de intregere foarte buni , dar la final speram sa zambim noi. Hai Resita !

  2. LuxPhotoFuchs says:

    Unde era acum CSM Reşiţa dacă în urmă cu trei ani primea 12 miliarde pe an? Dar s-a preferat ca banii noştri să ajungă la un alt mitic (aceeaşi ţeapă)la 50 de mercenari fără valoare,la achitarea datoriilor făcute de Rufă la alţii. Exemplul ASU Poli, UTA B.D. de care v-am tot vorbit a fost în zadar… Bine că v-a revenit mintea cea din urmă!

  3. cosminnen says:

    Nea petre cu jucatorii din judet vom juca maxim in c,nu uita ca ripensia ne a dat 5!ne bucuram ca am batut buchin!!!!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/