Crește numărul unităților de învățământ din Caraș-Severin aflate în scenariul roșu. Peste 9.500 de copii învață de acasă!

Din cauza creșterii numărului cazurilor de coronavirus, alte două localități din Caraș-Severin intră în scenariul roșu. Prin urmare, și unitățile de învățământ de aici trebuie să se adapteze.

Se schimbă din nou regulile pentru unitățile de învățământ din Caraș-Severin, la mai puțin de o săptămână de la revenirea copiilor în bănci. Două comune au intrat în scenariul roșu, așa că aici doar preșcolarii și elevii din clasele I-IV mai pot merge fizic la cursuri.

Este vorba despre comuna Sasca Montană, unde incidența cazurilor de coronavirus era ieri de 4,60 cazuri/mia de locuitori. Pe raza UAT-ului funcționează în prezent următoarele unități de învățământ: Școala Gimnazială „Mihai Novac” Sasca Montană, Grădinița cu Program Normal Potoc, Școala Primară Potoc, Grădinița cu Program Normal Sasca Montană, Grădinița cu Program Normal Slatina Nera, Școala Primară Slatina Nera. Începând de astăzi, conform scenariului roșu, mai merg fizic la ore preșcolarii și elevii din clasele I-IV. Ceilalți s-au întors la cursurile online.

Cea de-a doua comună care a depășit de ieri incidența de 3 cazuri/mia de locuitori este Cărbunari, cu Școala Gimnazială Cărbunari și Grădinița cu Program Normal Cărbunari. Și aici se aplică aceleași măsuri impuse de scenariul roșu.

Rămân cu aceleași prevederi unitățile de învățământ din Ezeriș, Glimboca, Ramna și Vermeș, comune în care incidența depășește în continuare 3 cazuri la 1.000 de locuitori. Singura diferență față de raportarea de săptămâna trecută este că preșcolarii și elevii din ciclul primar care învață în Ramna merg fizic la ore, după ce incidența a scăzut aici sub 6, fapt care permite participarea acestor copii la cursuri.

La ora actuală, în Caraș-Severin, din cele 409 unități de învățământ, 225 sunt în scenariul verde, 164 în cel galben și 20 în scenariul roșu. 9.583 de școlari învață de acasă (9.382 în scenariul galben și 201 în cel roșu).

CITEȘTE ȘI: 12 școli și grădinițe din Caraș-Severin se află în scenariul roșu! VEZI AICI situația fiecărei unități de învățământ din județ

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/