Creaţiile artistice de pe Clisura Dunării, expuse la Galeria Primăriei Timişoara

cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Lucrările pictorilor europeni realizate în cadrul taberei de creație și documentare „Clisura Dunării” pentru promovarea patrimoniului cultural și natural al zonei, vor avea ocazia să fie cunoscute, astăzi, de către toți iubitorii de artă din capitala Banatului.

În această vară, 24-30 iunie, artiștii europeni au răspuns pozitiv inițiativei Asociației „Dunărea” Moldova Nouă și Primăriei Moldova Nouă pentru promovarea turismului din Clisura Dunării peste tot în Europa, aceștia cercetând mai întâi cele mai interesante locuri ale Clisurii de Caraș: mănăstirile din localitatea Baziaș, Balta Nerei, Pensiunea Belvedere, satul Sfânta Elena, Faleza Dunării, Muzeul Etnografic Ceh, Insula Ostrov, locuri pe care le-au transpus în adevărate opere de artă, în laboratorul de creație din pensiunea Baba Caia.

„Proiectul Tabăra de creație artistică şi documentare «Clisura Dunării» reprezintă un context-resursă dedicat necesităților actuale ale artistului și ale publicului pentru a stabili un dialog direct și formator prin intermediul expoziției, cercetării și promovării. Tabăra de creație a avut ca invitați 10 artisti plastici profesionişti din mai multe ţări europene care au lucrat în diferite tehnici: acrilic, ulei, sau tehnici mixte și au încercat să surprindă atmosfera și motivele locului”, a subliniat curatorul Costin Brăteanu.

untitled design

Printre artiștii care au luat parte la promovarea turismului prin pictură se pot aminti: Sorin Nicodim (România), Lina Morkunaite Vikeliene (Lituania), Aron Kravits (Israel),  Matyas Lazlo (România), Dragoljub Firulovic (Serbia), Vasile Pintea (România),  Ewa Miazek (Polonia), Lena Khvichia (Lituania), (Franța) sau Costin Brăteanu (România).

Vernisajul taberei de creație „Clisura Dunării” va avea loc astăzi, 26 septembrie, ora 17.00, la Galeria Primăriei Timișoara, urmând ca evenimentul să fie reluat la Reșița, în data de 17 octombrie, la Galeria Agora a UAP Reșița.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/