COVID-19 ne-a dezumanizat de tot? „Nu știam că putem muri doar la anumite ore, pentru că altfel deranjăm!”

ambulanta

Scandal la Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin după ce o familie s-a revoltat pentru felul în care unul dintre membrii săi, imobilizat la pat, a fost tratat. Nu doar că echipajul sosit la adresă n-ar fi fost dotat corespunzător, ci și atitudinea ar fi lăsat mult de dorit. Cum se apără cei de la Ambulanță?

Caz revoltător, dar probabil deloc singular la nivel de țară, semnalat redacției noastre de Anca Radu Basarab, o reșițeancă ce a ținut să arate lumii întregi un episod prin care nimeni n-ar trebui să treacă. Bunica sa însă n-am avut suficient noroc, căci parcă doar norocul ne mai salvează uneori.

Anca Radu Basarab susține că marți-seara, în 17 noiembrie, părinții săi, Constantin și Maria Basarab, au apelat numărul unic de urgență „112” pentru a solicita o ambulanță. Mama, respectiv soacra lor, imobilizată la pat, avea nevoie să ajungă la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Femeia suferise recent o intervenție chirurgicală, iar starea de sănătate se degradase ulterior, necesitând astfel consult de urgență. Reșițeanca precizează că starea de sănătate a bunicii sale a fost prezentată pe scurt operatorului 112, tocmai pentru ca acesta să înțeleagă de ce este necesar transportul la spital.

Despre starea femeii și felul halucinant în care aceasta s-a infectat cu COVID-19 după o operație la picior, îmbolnăvindu-și familia, revenim într-un articol viitor!

Reșițeanca își continuă povestea și susține că echipajul de la Ambulanță, sosit la adresa solicitată, s-a comportat fără lipsă de empatie, neechipat corespunzător și având pretenția ca bolnava să fie coborâtă de vecini.

La adresa menționată apare o domnișoară/doamnă doctor care îi apostrofează pe părinții mei, abia reveniți din virus și sleiți de puteri că «de ce nu a putut aștepta până dimineață?». Îmi cer eu personal scuze, nu știam că putem muri doar la anumite ore, pentru că altfel deranjăm sau că ne putem îmbolnăvi grav doar într-un anumit interval orar, astfel încât să solicităm Serviciul de Ambulanță încât să nu lezăm programul angajaților!!!! Apoi angajata le spune părinților mei că nu are cum să o ducă, să cheme niște vecini. Mama merge să caute vecini pentru ajutor. Menționez că în acel bloc sunt 90% oameni în etate și fără putere de a ajuta la transport. În continuare insistă și îi apostrofează că de ce nu au găsit vecini să o transporte cele trei etaje până jos la mașina ambulanței. Tatăl meu nefiind revenit după COVID, chiar nu o poate căra, dar nu asta este problema, ci Serviciul de Ambulanță și comportamentul în continuare total deplasat! Doamna angajată le spune părinților mei că sunt niște «imposibili», apoi îi întreabă : «Da’ voi nu aveți termometru? Că al nostru nu merge!» Da’ voi nu aveți pulsoximetru, că al nostru nu merge?» Mama îi solicită angajatei să spună cum o cheamă. Răspunsul dumneaei a fost «Nu vă interesează pe voi și nu vă spun!» .Toată operațiunea a durat cu aceeași atitudine în care doamna îi trata pe părinții mei nu doar cu superioritate, ci cu dispreț total și indiferență. În final, a fost chemat un echipaj cu ecuson de pompieri, șase domni pompieri, iar bunica a fost transportată la spital, la Urgențe!”, spune contrariată de atitudinea personalului de pe Ambulanță Anca Radu Basarab.

Dorind să aflăm și punctul de vedere al conducerii Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin, Express de Banat a luat legătura cu managerul Daniela Popescu. Aceasta susține că reclamanta aduce acuzații nefondate angajaților săi, considerându-i vinovați pe aparținători, care ar fi dat dovadă de rea-voință și agresivitate.

Am luat declarație echipajului care a fost la acest caz. Oamenii ne-au povestit ce s-a întâmplat, iar asistenta are și mesaj de la această doamnă, care o amenință că o va reclama peste tot. De altfel, doamna care a făcut reclamația nu era prezentă la fața locului în momentul în care echipajul nostru a sosit la adresa respectivă, deci nu știu cum poate susține că angajații noștri au avut un comportament necivilizat. Da, este adevărat că echipajul a solicitat familiei să fie ajutat cu transportul pacientei și este un lucru normal, pentru că echipajul era format dintr-o asistentă și un ambulanțier, iar pacienta trebuia coborâtă pe targă trei etaje, iar la acea targă mai era nevoie de doi oameni. În doi, să cobori o targă, nu se poate! Peste tot ne ajută vecinii, aparținătorii, dar în acest caz nu s-a dorit. Pe de altă parte, aparținătorii bătrânei s-au comportat urât, nu au răspuns la nicio întrebare legată de starea de sănătate a pacientei. Au zis doar să o ia și să o ducă. Ori așa ceva nu se poate. Echipajul trebuie să acorde primul ajutor la fața locului și abia apoi să transporte pacientul la spital.”, a declarat managerul Daniela Popescu.

Legat de neechiparea corespunzătoare a ambulanței, Daniela Popescu a mai precizat că: „Avem pulsoximetru. Nu este separat, el este încorporat în defibrilator, care era urcat în apartament la acel moment. Ei voiau un pulsoximetru separat, cum au cei mai mulți dintre noi acasă. Nu a fost rea voință din partea noastră, pot spune că aparținătorii au fost foarte agresivi cu echipajul nostru.

Până la urmă, ambele tabere au dreptate. Este imposibil ca o femeie și un bărbat, personalul de pe ambulanță, să coboare un pacient trei etaje pe targă. Nu este pentru prima dată când Express de Banat semnalează că este strigător la cer ca un pacient care are nevoie de salvare să fie nevoit să caute ajutor prin vecini.

CITEȘTE ȘI: REVOLTĂTOR. Spitalul Județean de Urgență din Reșița își lasă pacienții sub cerul liber!

La fel de adevărat este că starea de nervozitate a familiei, aflată în imposibilitatea de a-și ajuta părintele, este la fel de explicabilă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/