Corina Crețu: „La Caransebeș, Bebe Pasere este soluția”

În turneul său pe care îl face prin țară, Corina Crețu s-a oprit și la Caransebeș, acolo unde partidul pe care îl reprezintă îl are drept candidat la Primărie pe Bebe Pasere. „Sunt convinsă că va ieși învingător”, a spus europarlamentarul Pro România după întâlnirea cu tânărul înscris în cursa electorală.

Fondurile europene sunt cele care au ajutat multe localități din România să se dezvolte, spune Corina Crețu, însă există destule comunități care nu au reușit să atragă acești bani. „Caransebeș este, din păcate, un astfel de caz. Pentru binele tuturor cetățenilor care locuiesc și muncesc aici, e nevoie de o schimbare de viziune și de ritm”, a transmis Corina Crețu, europarlamentar Pro România.

În turneul pe care îl face în această perioadă prin țară, Corina Crețu a inclus și Caransebeșul, profitând de ocazie să se întâlnească și cu Bebe Pasere, candidatul Pro România la funcția de primar. „La Caransebeș, Bebe Pasere este soluția. Ne-am întâlnit, am discutat și sunt convinsă că va ieși învingător din această competiție pentru că iubește cu adevărat Caransebeșul. Cunoaște foarte bine orașul și, prin proiectul său de candidatură, demonstrează că știe ce se poate face pentru îmbunătățirea vieții oamenilor de aici. Îi doresc mult succes și sunt convinsă că va reuși să implementeze proiectele necesare pentru dezvoltarea acestui oraș minunat, care merită o nouă șansă”, a specificat Corina Crețu după discuțiile avute cu tânărul candidat al Pro România.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/