CONDAMNAT DEFINITIV. Face pușcărie după ce a omorât o bătrână peste care s-a răsturnat cu microbuzul!

Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința definitivă în cazul accidentului petrecut în august 2019, în Dealului Crucii din Reșița, soldat cu decesul unei femei.

Cristian Gabriel Ursu, zis Rățoi, a urcat beat, fără să posede permis de conducere, la volanul unui microbuz neînmatriculat și a fugit de la locul accidentului, încercând să șteargă urmele, după ce și-a dat seama că a luat viața unei femei care a avut ghinionul să treacă pe drum.

Beat și fără permis a urcat la volan. A ucis o femeie! Nu are niciun fel de remușcări, nu recunoaște nimic și a încercat să arunce vinovăția în spatele altcuiva, ștergându-și amprentele și urmele de sânge! E arestat la domiciliu, iar următorul drum îl va face către penitenciar! Inculpatul Ursu n-a arătat vreun moment că-i pare rău pentru ce a făcut, ba dimpotrivă, chiar din arestul la domiciliu în care a fost plasat la un moment dat a transmis mesaje de intimidare a membrilor familiei victimei. În primă instanță, Judecătoria Reșița l-a găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului sau modificarea sau ştergerea urmelor acestuia și pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Trimis pentru șase ani şi patru luni în închisoare, „Rățoi” a contestat cuantumul pedepsei, considerând că instanța l-a judecat prea aspru.

Ajuns în fața magistraților de la Curtea de Apel Timișoara, inculpatul n-a găsit însă niciun argument care să-i reducă sentința. Apelul i-a fost respins, astfel că va plăti pentru nenorocirea pe care a provocat-o cu șase ani și patru luni de detenție!

gif card de energie dacus 1000x100

CITEȘTE ȘI: 

SENTINȚĂ. Ani grei de pușcărie pentru accidentul mortal din Dealul Crucii ale cărui urme a vrut să le șteargă!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/