Companiile de telecomunicații fac mai ușoară tranziția peste această perioadă dificilă

aplicatie pentru telefonul mobil
stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024

Două dintre cele mai puternice companii de telecomunicații vin cu o serie de măsuri și beneficii în sprijinul clienților.

Eforturile multinaționalelor Orange și Vodafone se îndreaptă în această perioadă către asigurarea continuității serviciilor și oferirea de conectivitate neîntreruptă clienților, pentru a lucra, pentru a sta conectați cu familiile și prietenii, pentru a avea acces la servicii de sănătate și la cele de urgență.

Stiri si publicitate online in ziar Express de Banat

Conectivitate neîntreruptă pentru clienții rezidențiali

Fie că lucrează de acasă, fac teme online alături de copii sau au nevoie să rămână conectați cu familia şi prietenii, Orange vine în ajutorul clienților săi cu un bonus de internet de 50GB. Acesta este valabil 30 de zile și poate fi activat până la data de 30 aprilie 2020 din contul MyOrange. Totodată, pentru a susține clienții aflați în afara țării și a-i ajuta să păstreze legătura cu cei dragi, apelurile de voce realizate din Spațiul Economic European către România vor fi gratuite până pe 31 martie.

„Ne-am concentrat să oferim susținere clienților noștri prin oferirea de apeluri gratuite către România din Franța, Italia, Spania, Germania și Marea Britanie până pe 31 martie. În plus, clienții persoane fizice au posibilitatea de a activa, până la finalul lui martie, un bonus de 300 de minute internaționale disponibile pentru apeluri către Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie și Austria. Bonusul poate fi activat direct în My Vodafone.”, se arată în comunicatul Vodafone.

Compania Orange încurajează clienții să se bucure de timpul petrecut în familie, alături de cei mici prin acces gratuit, prin Orange TV Go, la 10 dintre cele mai îndrăgite canale pentru copii. Aplicaţia Orange TV Go oferă conținut pentru întreaga familie, iar în funcție de oferta de telefonie mobilă sau de serviciul TV, clienții pot avea acces inclus până la 118 canale TV, emisiuni şi sute de filme și seriale.

Tot în cadrul acestui context de criză mondială transferurile în valută efectuate prin aplicația Orange Money au marjă 0, acestea desfășurându-se la cursul de schimb interbancar.

publicitate Timisoara banner maxagro

Soluții pentru tineri și familii

Pe lângă resursele educaționale gratuite care se regăsesc pe platforma Digitaliada a Fundaţiei Orange, se organizează și o sesiune specială a programului SuperCoders. În perioada 26 martie – 17 aprilie, Orange susține o serie de webinarii gratuite de programare pentru copiii cu vârste între 10 și 14 ani.

Din cauza situației cauzate de virusul COVID-19 Fundația Vodafone România s-a alăturat demersului cu scopul de a contribui la ajutorul oferit societății:

  • Elevii și profesorii  pot accesa platforma educațională digitală oferită de Fundația Vodafone România prin programul Școala din Valiză.
  • Fundația Vodafone România colaborează cu Cisco, IBM și Reteaua EDU pentru a oferi gratuit școlilor din România care sunt interesate platforma Webex.
  • Împreună cu ING Bank și Fundația Româno-Americană, Fundația Vodafone România susține 6 noi soluții digitale dezvoltate de către Code for Romania și oferite în parteneriat cu Guvernul României și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR). Prima dintre acestea este stirioficiale.ro, o sursă utilă de informații din surse oficiale.
  • De asemenea, Fundația Vodafone România sprijină asociația Geeks for Democracy, care desfășoară în prezent inițiativa „Cumpărături la ușa ta”, prin care voluntarii duc alimente și medicamente vârstnicilor și celor aflați în carantină obligatorie la domiciliu.

Conectivitate neîntreruptă pentru clienții business

50GB este bonusul de internet oferit tuturor clienților B2B de către Orange. Companiile mici și mijlocii pot să activeze bonusul din contul MyOrange. Și Vodafone oferă o serie de oferte, în funcție de nevoile de business: 300 de minute internaționale pentru fix și mobil pentru Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie, Austria și toate țările din Spațiul Economic European până pe 31 martie. În plus, companiile care nu au opțiuni active în planurile tarifare, pot beneficia de o extraopțiune cu minute sau date mobile naționale nelimitate sau 600 de minute internaționale în cadrul SEE gratuit, până pe 15 aprilie.

De asemenea, Orange a comunicat autorităților disponibilitatea de a oferi soluții video și pentru audio-conferință și suplimentări de date mobile pentru angajații care lucrează remote. Pentru MAI s-a creat o celulă de criză pentru a prelua și implementa în regim de urgență toate solicitările.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/