Cod roșu pentru Parcul Național Semenic – Cheile Carașului!

plujar andrei

Romsilva, administratorul Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, a aprobat noi tăieri în parc, sub același pretext arhicunoscut al lucrărilor de “conservare”, acuză subprefectul Andrei Plujar.

Liderul USR Caraș-Severin susține că una dintre cele mai valoroase zone din Rezervația Cheile Carașului este tratată cu drujbele în aceste zile, zile în care Grecia, Turcia, Italia și Macedonia ard provocând adevărate drame, zile în care raportul ONU asupra schimbărilor climatice trage un semnal de alarmă adresat întregii umanități.

„Condamn ferm tăierile din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului! Tăierile din Parcurile Naționale trebuie să înceteze definitiv! Romsilva a preluat în administrare PN Semenic – Cheile Carașului acum aproximativ 7 ani. Potrivit contractului și a OUG 57/2007, în doi ani ar fi avut obligația să trimită spre aprobare Planul de Management. Nu a făcut-o și, după trei ani și jumătate, în mai 2018, fostul director al Ariilor Naționale Protejate (ANANP) George Fazacaș a trimis o notificare de punere în întârziere de 30 de zile, la expirarea căruia contractul a devenit nul de drept. După alți trei ani și jumătate, tot nu s-a aprobat Planul de management, dar Romsilva continuă să administreze PN Semenic – Cheile Carașului.”, a afirmat Plujar.

La solicitarea lui Mihai Goțiu, mai spune subprefectul de Caraș-Severin, au fost demarate anchete ale Corpului de Control al Ministerului Apelor și Pădurilor. În plus, au fost sesizate instituțiile de cercetare penală, iar Goțiu a dus cazul în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și abuzuri din Senat. Plujar a mai remarcat că societatea civilă a sesizat că Rezervația Cheile Carașului, conform hărții afișate pe site-ul www.pnscc.ro, are limitele modificate nelegal, fără a exista un act normativ în acest sens. Andrei Plujar trage concluzia că ”Legea Drujbelor” e mai tare decât legile României, situație de netolerat pentru cărășeni: „Pădurile noastre sunt printre ultimele resurse care ne-au mai rămas, pădurile noastre au o valoare inestimabilă și nu sunt de vânzare!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/