CJT anunță ultimele lucrări majore pe șantierul Timișoara – Moșnița Nouă. Drumul ar trebui să fie gata în 15 octombrie

Șantierul de extindere la patru benzi a DJ 592 Timișoara – Moșnița Nouă a ajuns la ultima lucrare majoră. Până la 1 octombrie, constructorii vor interveni la unul dintre podețe, pe benzile de interior. CJ Timiș atenționează conducătorii auto că restricțiile din zonă ar putea genera dificultăți în trafic, circulația desfășurându-se doar pe benzile exterioare. Participanții la trafic sunt rugați să acorde o atenție sporită semnalizării și să respecte restricțiile impuse.

Șantierul de pe drumul care leagă Timișoara de Moșnița Nouă ar fi trebuit să fie finalizat în această vară. Întârzierile au vizat actualizări diverse ale proiectului tehnic: racordarea cu străzi apărute în plus, corelarea cu noile lucrări făcute de Primăria Timișoara în zona racordului cu drumul județean, necesitatea relocării utilităților E-distribuție Banat sau ridicarea la cotă a unor cămine de vizitare pentru diverse utilități descoperite în timpul execuției.

Termenul de finalizare a investiției este acum 15 octombrie. În primele două săptămâni ale lui octombrie este programată doar realizarea de marcaje rutiere și alte finisaje specifice.

„Consiliul Județean atrage atenția asupra unei potențiale situații problematice pe traseul drumului extins la patru benzi, mai exact, lipsa sensului giratoriu la intersecția șoselei cu viitoarea centură de sud a Timișoarei. Realizarea acestuia se află în sarcina constructorului care se ocupă de varianta de ocolire a municipiului. Consiliul Județean a transmis o informare către acesta, pentru a urgenta amenajarea intersecției, altfel, traficul riscă să fie îngreunat, pe două benzi, pe suprafața viitorului sens giratoriu, chiar și după ce Consiliul Județean își va finaliza investiția.”, au transmis reprezentanții administrației județene.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Potrivit sursei citate, în intersecția respectivă, pe traseul centurii, se va construi și un pasaj peste DJ 592 și sensul giratoriu în cauză, cu bretele de acces.

Lucrările pentru lărgirea la patru benzi a porțiunii de aproximativ 4 kilometri din DJ 592 au o valoare estimată la 31 de milioane de lei, iar banii provin atât din bugetul CJT, cât și prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

CITEȘTE ȘI: Șoseaua de la Moșnița Nouă, „prea” asfaltată. Moș: „În vechiul plan, drumul era aliniat cu pietonala și curțile oamenilor”

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/