Chirurg sau psiholog?! Dan Alexa s-a jucat cu nervii gugulanilor!

Cel mai important produs al fotbalului caransebeşean, antrenorul lui ACS Poli Timişoara a iniţiat adevărate jocuri psihologice înaintea meciurilor cu echipa din oraşul său natal, la promovarea căreia a pus şi el umărul.

Poreclit „Chirurgul” datorită reputaţiei de fotbalist care băga serios piciorul la minge, Dan Alexa se poate alege acum, ca antrenor, cu o nouă etichetă: „Psihologul”! Dan Alexa îi mitraliase cu ironii pe oficialii şi unii jucători ai lui FC Caransebeş cu puţine minute înainte de startul partidei din turul campionatului, de pe Stadionul Dan Păltinişanu. Tensiunea era uriaşă pe umerii tânărului tehnician, lucru pe care l-a şi recunoscut la finele întâlnirii. Acesta a declarat atunci că tot ce a spus a fost cu scopul de a muta presiunea în tabăra caransebeşenilor, fiind convins că unii dintre jucători vor claca în timpul partidei din cauza nervozităţii. Poli a câştigat greu, cu 2-1, pe final de joc, şi Alexa a avut motive serioase să se teamă de meciul retur, de la Caransebeş, chiar dacă elevii lui Artimon pierduseră tot în ultimele opt etape şi erau ultimii în clasament.

A mutat pisica!

Alexa a lucrat din nou ca un psiholog înaintea confruntării de pe Municipalul din Parcul Teiuş, numai că de data aceasta jocul nu i-a ieşit. În săptămâna premergătoare meciului, antrenorul lui Poli îşi manifestase public interesul pentru mai mulţi jucători ai Caransebeşului. Egal cu liderul, Alin Artimon a glumit după fluierul final pe seama strategiei omologului său: „Îmi felicit jucătorii pentru că au reuşit să reziste presiunii din cursul săptămânii, puse miercuri, joi şi vineri, şi au demonstrat că au calitate. De-acum rămâne ca săptămâna viitoare să eliberăm câţi mai mulţi dintre jucătorii pe care Poli şi-i doreşte, ca să poată să-i ia. Am înţeles că erau vreo 11. Rămâne să reuşesc, împreună cu preşedintele Cosmin Popovici, să-i lăsăm liberi de contract sau să facem schimb: Manea – Belu, Popescu – Artean, Bărbuţ – Lupu, şi ieşim în câştig cu toţii. Că şi eu îi vreau pe ceilalţi! Mă bucur că au trecut peste asta, dar îl felicit pe Dan pentru modul în care mută pisica în celălalt vestiar. Bravo lui!”, a declarat antrenorul lui FC Caransebeş.

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Alexa este doar unul dintre importantele produse ale fotbalului caransebeşean, SEVASTIAN IOVĂNESCU, din mormânt, îşi cere şi el recunoaşterea având 357 de meciuri îm Divizia A, titlu de campion şi prezenţă în naţionala României!

  2. nic says:

    Domnule FUCHS in ce an a jucat Iovanescu si la ce echipe ,pentru ca generatia dupa 90 nu cred ca stiu prea multe despre el

  3. LuxPhotoFuchs says:

    Cine doreşte informaţii le poate afla scriindu-i numele lui “BEBE” Sevastian Iovănescu în rubrica de adrese a Google…A câştigat titlul cu FC Argeş după un meci de pomină în Ştefan cel Mare după un 4-3 cu Dinamo, meci în care Dobrin şi Bebe au fost senzaţionali. A fost decorat cu “Ordinul de Merit în grad de Rubin” De la Caransebeş a ajuns direct la Steaua….