Cel mai mare muzeu al mineritului românesc va putea fi vizitat abia la anul

mina anina 4

Lucrările de transformare a minei din Anina sunt în plină desfășurare. Autoritățile caută acum soluții financiare pentru o nouă investiție, care să vină în completarea actualului proiect și care să le permită vizitatorilor intrarea în subteran.

Închisă în 2006, mina din Anina, una din cele mai adânci din Europa, va fi redeschisă. Dar nu pentru ortaci, ci pentru curioși, pentru aceia care-și vor dori să viziteze Ansamblul Puțului I, la care se lucrează încă din 2020, și unde mai sunt încă multe de făcut. Conducerea administrației locale din Anina spune că ce a fost mai greu a trecut, constructorul din Baia Mare care se ocupă de restaurarea, conservarea și punerea în valoare a monumentului industrial de clasă A având la dispoziție aproape un an pentru a finaliza proiectului. Valoarea investiției se ridică la 3,6 milioane de euro, bani obținuți de Primăria Anina prin Programul Operațional Regional.

mina anina 3

„Pe la jumătatea anului 2023 ar trebui să fie gata cu proiectul, pentru că se termină finanțarea. S-a trecut de ce e mai greu, iar acum sunt lucrări ce țin de instalațiile electrice și cele sanitare, montare geamuri și refacerea acoperișurilor. Cred că mai au doar o singură clădire unde mai sunt lucrări la acoperiș, restul sunt gata. S-a lucrat anevoios în tot acest timp, pentru că firma care a câștigat licitația, și care este din Baia Mare, s-a lovit de probleme neprevăzute și a fost nevoie de modificări aduse proiectului inițial. Lucru care, inevitabil, a atras întârzieri pentru că a fost nevoie de noi dispoziții de șantier și fiind vorba despre un monument de clasă A a fost nevoie și de avize și aprobări de la Ministerul Culturii. Pe de altă parte, întârzierile au venit și ca urmare a majorării prețurilor la materialele de construcții, iar până nu a intervenit Guvernul cu acea ordonanță de recalculare a tarifelor s-a stat. Situația a revenit acum la normal.”, ne-a declarat Daniel Danu, viceprimarul cu atribuții de primar al orașului Anina.

Danu este convins că odată finalizat proiectul, unic în țară, Anina nu va fi ocolită de turiști. Mai mult, administrația locală caută acum soluții financiare pentru o nouă investiție, o extensie a actualului proiect, prin care vizitatorii să poată coborî și în subteran.

„Acest muzeu o să fie un punct de interes pe harta țării, pentru că nu mai există un astfel de proiect, iar tot ceea ce am prevăzut în strategia de dezvoltare a orașului are legătură cu turismul. La ora actuală, toate cele 120 de locuri de cazare din oraș sunt ocupate, și ne-am gândit mereu ce putem face pentru a-i ține mai mult de câteva zile pe turiști în oraș. Ce le mai putem oferi pe lângă frumusețile naturale de care zona noastră dispune? Iar acest muzeu este un obiectiv care cu siguranță va merita să fie vizitat. Acum muncim să vedem dacă vom reuși să obținem fonduri pentru un alt proiect, ca să putem coborî în interiorul puțului, vreo 30 – 40 de metri, și să ieșim pe o galerie lungă de 100 de metri care dă în strada Oltului. Dar acestea sunt alte lucrări, sunt lucrări miniere care necesită alte avize și care nu sunt cuprinse în actualul proiect. Sperăm să găsim finanțare și pentru această lucrare care, practic, ar fi o continuarea a proiectului actual, unde avem prevăzut un lift, care urmează să fie montat, și care va urca către zonă de belvedere în turnul puțului, pe unde se scoteau vagoneții.”, a mai spus viceprimarul cu atribuții de primar al Aninei.

Puţului I Anina se află în proprietatea Primăriei Anina din 2015, când a fost cumpărat de la lichidator, în vederea transformării sale în muzeu.

mina anina

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/