FOTO. Peste 1,4 milioane de lei, investiți în zona de agrement de la Gura Jgheabului!

gura jgheabului 1

Lucrările de modernizare a zonei unde locuitorii din Oțelu Roșu se relaxează la final de săptămână, și nu numai, au intrat în linie dreapta. Primarul Luca Mălăiescu spune că este doar o chestiune de zile până când cetățenii de pe Valea Bistrei se vor putea bucura de noile investiții.

Zona de agrement de la Gura Jgheabului a beneficiat de o alocare bugetară în valoare de 1.430.000 de lei, banii fiind investiți în reabilitarea aleilor de promenadă, în modernizarea locului de joacă pentru copii și în reabilitarea ștrandului mic. De altfel, primarul Luca Mălăiescu promitea la începutul acestui an că își dorește să aducă îmbunătățiri acestei zone, unde în ultimii ani nu s-au mai făcut investiții majore.

„Lucrăm intens la asfaltarea întregii zone de la Gura Jgheabului și la montarea noului loc de joacă pentru copii. Ne-am fi dorit să finalizăm mai devreme lucrările, dar am avut mici întârzieri. Dacă vremea ne va permite, și nu va mai ploua zilele următoare, probabil, în weekend vom fi gata cu totul. Investiția de la bazinul cel mic al ștrandului orășenesc este gata. Bazinul arată așa cum ne-am dorit, are inclusiv instalație de încălzire, așa că cei mici se vor putea îmbăia indiferent de cât de cald este afară, pentru că temperatura apei ajunge la 30 de grade Celsius. Pentru bazin am alocat 200.000 de lei.”, ne-a declarat primarul orașului Oțelu Roșu.

Și locul de joacă pentru copii arată cu totul altfel acum, vechile aparate fiind înlocuite cu unele moderne, de calitate premium, totul pentru siguranța celor mici. În plus, adulții care doresc să facă mișcare au la dispoziție mai multe aparate pentru fitness, amplasate în imediata vecinătate a parcului de joacă. „Toboganele din tablă și leagănele care nu mai prezentau siguranță pentru cei mici au fost înlocuite cu unele din materiale premium, calitative și moderne, pentru care am alocat suma de 230.000 de lei. Pentru asfaltări am mai alocat 1.000.000 de lei.”, a mai precizat Mălăiescu.

Momentan, singurul obiectiv care a rămas necuprins în lista de investiții ale anului în curs este ștrandul cel mare, pentru care administrația locală a depus un proiect la Compania Națională de Investiții.

„Pentru bazinul mare avem solicitare depusă la CNI. Dacă ne va fi aprobată, atunci întreaga zonă va fi reabilitată, inclusiv bazinul mare, clădirea, și, potrivit proiectului, baza sportivă va mai beneficia de trei terenuri de sport. Rămâne de văzut în ce măsura proiectul nostru va fi cuprins la finanțare. Dacă nu vom reuși, atunci anul viitor vom reabilita bazinul cu fonduri din bugetul local.”, a concluzionat edilul orașului de pe Valea Bistrei.

gura jgheabului 2

gura jgheabului 3

gura jgheabului 4

gura jgheabului 5

gura jgheabului 6

gura jgheabului 7

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/