Cel mai bun an din mandatul primarului Felix Borcean

borcean

La un an de la alegerile locale din septembrie 2020, primarul reales al municipiului Caransebeș, Felix Borcean, își prezintă public bilanțul administrativ, proiectele finalizate și altele începute în al cincilea său an în fruntea orașului de pe Timiș și Sebeș.

La capitolul lucrări realizate din bugetul local, reabilitarea infrastructurii rutiere a fost principala preocupare, fiind asfaltate străzile: Antoniu Secvens, Pavel Chinezu, Padeșului, Aleea Sportivilor, Luță Ioviță (alei pietonale), Rapsodiei, Corneliu Baba (fosta Godeanu), Bujorului, Potocului (parțial), Baba Novac, Cpt. Aviator Damșescu, Dacilor, Crișan, Aeroportului, Cazărmii (alei între blocuri), Tudor Vladimirescu (parțial), Poiana, Mihai Sadoveanu (parțial), Țarcului, Balta Sărată, Piața 21 Decembrie 1989, Racoviței. De asemenea, au mai fost modernizate străzile Laurențiu Iancu, Nicolae Perescu și Pinilor, realizându-se, totodată, și proiectarea tehnică a străzilor Episcop N. Popeea și Al. I. Cuza, care urmează să fie reabilitate.

Tot din bugetul local, administrația din Caransebeș a alocat fonduri pentru un teren de sport multifuncțional în Parcul Teiuș, dar și pentru achiziționarea a nouă module – echipamente de joacă, din care trei au fost amplasate în Orășelul Copiilor, iar celelalte urmează să fie montate în curtea interioara a unor grădinițe și în alte cartiere din oraș.

Au mai fost alocate sume pentru modernizarea iluminatului public în Parcul Teiuș, dar și pentru reabilitarea podului pietonal peste Sebeș, unde s-a realizat și iluminat cu LED-uri. De altfel, în mai multe cartiere din oraș au fost montate limitatoare de viteză, iar intrarea în Pipirig a fost, de asemenea, modernizată.

spital caransebes

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

100.000 de lei au fost alocați Spitalului Municipal Caransebeș pentru achiziționarea de instrumente necesare actului medical, iar în prezent se lucrează la reabilitarea acoperișului unității sanitare. Sume importante de bani au fost direcționate și către Școala Gimnazială Nr.8 – Corp B Colegiul Național „Traian Doda”, pentru schimbarea acoperișului. O altă investiție finalizată, chiar zilele acestea, este hala de produse lactate din Piața Gugulanilor.

În privința deșeurilor, au fost montate platforme subterane pe Aleea Bujorului, au mai fost achiziționate 100 de containere pentru deșeuri reciclabile și s-a reușit, în același timp, eliminarea a 3.000 de tone de deșeuri de pe platforma Țiglărie, depuse de vechea conducere Transal, după cum explică Felix Borcean. Tot în acest an, s-a reușit amenajarea unui amplasament pentru depozitarea temporară a deșeurilor voluminoase și rezultate din demolări, precum și a unei locații pentru selectarea și valorificarea deșeurilor reciclabile pe fracții. Pentru transportul public local, s-a implementat sistemul de ticketing prin card.

Au mai fost trecute în revistă de Felix Borcean și proiectele câștigate pe fonduri europene, în perioada octombrie 2020 – octombrie 2021. Mai exact, este vorba despre: Helpcovid-19 (spitalul modular), „Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în municipiul Caransebeș – aparatură și materiale medicale”; realizarea studiilor pentru proiectul „Sistem integrat de mobilitate urbană durabilă în municipiul Caransebeș: amenajarea de piste pentru biciclete, modernizarea și optimizarea rețelei de transport în comun şi a infrastructurii conexe; realizarea studiilor pentru proiectul „Revitalizare și amenajare spatii verzi în municipiul Caransebeș”.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/