Cei mai frumoși câini de rasă din Caransebeș și-au dat întâlnire în parcul Teiuș

Cupa Canină Banatul Montan Caransebeș și-a desemnat câștigătorii și în acest an. Pe o vreme foarte frumoasă, Parcul Teiuș a găzduit competiția de amatori organizată de către Rotary Club Caransebeș, acțiune la care au participat patrupede din toate rasele.

Deși pe străzile municipiului Caransebeș s-au înmulțit câinii cu stăpân în ultimii ani, la concurs proprietarii nu s-au prea înghesuit, principalul motiv ar fi că gugulanii nu prea știu să piardă, astfel că nu și-au mai înscris animalele în concurs anul acesta. Medicul Alin Deteșan atrage atenția că soluția nu este achiziția unui câine și atât…, prietenul omului trebuie să socializeze, să știe să execute comenzi simple, să fie îngrijit, hrănit, educat, elemente foarte importante în dezvoltarea animalului, dar și a relației dintre câini sau a relației dintre câine și om.

„Una peste alta a fost un concurs reușit, chiar dacă a șchiopătat de la bun început din cauza numărului redus de participanți. Au fost foarte multe premii ce au constat în diplome, medalii, cupe și saci de mâncare pentru câini. Fiind un concurs de amatori, patrupezii au concurat la diferite categorii, unii au avut contracandidat la câștigarea premiului, alții nu. Au fost câini de talie mică, dar și niște exemplare deosebite din talia mare. Am avut competitori din Caransebeș, Reșița și Oțelu Roșu și poate că anul viitor concursul va fi mediatizat mai mult pentru a participa mai mulți concurenți, pentru că este păcat dacă ai un câine acasă pe care-l îngrijești să nu-l scoți în lume”, ne-a declarat Alin Deteșan, președintele Rotary Club Caransebeș.

Cel mai apreciat câine „best in show” a fost un teckel standard cu păr sârmos, campion la mai multe concursuri naționale, coordonat de către un foarte tânăr iubitor de animale:

„Îl cheamă X – Rol, proprietarul lui de unde l-am cumpărat i-a numit pe toți în ordine alfabetică și a ajuns la X. Este un teckel de 1 an și două săptămâni, care a câștigat mai multe premii la concursuri în țară, este o rasă de origine germană, lucrez cu el cam două ore pe zi, răspunde la comenzi simple și mă ascultă și mă caută mereu”, ne-a declarat Flaviu Deteșan.

„Toți câinii din concurs au prezentat calități și ne-am chinuit un pic să alegem, sperăm fără subiectivism. Mie, personal mi-a plăcut un ciobăsesc german. Organizarea a fost foarte bine pusă la punct, poate dacă va fi mediatizat concursul în viitor se vor înscrie mai mulți concurenți”, ne-a declarat Raul Vlăducu, unul dintre membrii juriului.     

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/