Căutaţi un loc de muncă în Caraş-Severin? Prin AJOFM aveţi şanse 60%!

În cursul anului 2018, prin intermediul AJOFM Caraş-Severin au fost încadrate în muncă 4078 persoane. Dar numărul celor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă a fost de 6669 persoane. Rata de succes ar fi deci de 61%.

Din totalul persoanelor ocupate anul trecut, 1236 au peste 45 de ani, 1023 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1021 au între 25 și 35 de ani, iar 798 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 2442 provin din mediul urban, informează Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (1469), urmate de cele cu studii gimnaziale (1067), profesionale şi arte şi meserii (750) şi primare şi fără studii (375). Numărul celor cu studii universitare este de 317, iar cei cu studii postliceale sunt în număr de 100. Procentajul de reuşită în funcţie de nivelul de pregătire educaţională al şomerilor nu este prezentat în comunicatul de presă trimis redacţiei de către AJOFM.

„Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin, 2698 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre“, precizează reprezentanţii AJOFM.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, anul 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 6669 persoane.

Mai multe informaţii privind stadiul realizării „Programului de ocupare a forţei de muncă” al AJOFM Caraş-Severin sunt disponibile pe www.anofm.ro , la secțiunea Judeţul Caraş-Severin -Programe, Strategii, Statistici.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/