Casa de sănătate nu-și mai bate joc de pacienți! Coadă la CJAS mai fac doar cazurile speciale

Asiguraţii cărășeni nu mai sunt puşi pe drumuri şi pot merge direct la furnizorul de servicii medicale. Din 8 septembrie, acesta are obligativitatea  să verifice online calitatea de asigurat. Sistemul a funcționat de ani de zile, dar nu a fost folosit.

Calitatea de asigurat a unei persoane care necesită servicii medicale, medicamente, îngrijiri la domiciliu şi dispozitive medicale, cu excepţia celor din pachetul minim de servicii medicale, va fi verificată online, direct la furnizorii de servicii medicale. Deși este funcțional de câțiva ani, cei mai mulți dintre furnizori nu au folosit sistemul SIUI implementat de CNAS şi îi trimiteau pe oameni la ghişeele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin pentru validarea calităţii de asigurat. De acum, numai în cazul în care solicitantul va apărea pe site că nu este asigurat, deși știe că are contribuţiile plătite la zi, va trebui să se prezinte la ghişeul CJAS.

,,Noi am trimis informații și furnizorilor, îi așteptăm și cu raportările pe care ni le aduc și o să le înmânăm și o copie a actului normativ, sub semnătură, ca să nu mai trimită degeaba oamenii la noi pentru internare. Știți că erau acele faimoase cozi. Dacă veniți acum la noi, doi-trei oameni sunt cu probleme realmente. Legea ne interzice să mai dăm adeverințe fiscale dacă la tastarea CNP-ului în site-ul nostru apare ca asigurată persoana. Doar în cazul în care apare ca neasigurată, am avut și așa surprize cu un tânăr șomer și gravid, că scria categoria D, Gravidă, deci o eroare. Deci doar erori și cazuri speciale, în rest, spitalele, farmaciile, medicii de familie sunt obligați să interneze, să elibereze tot ce au nevoie pacienții fără a-i mai trimite la Casa de asigurări de Sănătate. Cred că este un lucru foarte binevenit”, a spus președintele CJAS Cara-Severin, Tudorița Nicula.

Această măsură este una tranzitorie și va fi înlocuită  anul viitor de cardul național de sănătate, care va face dovada calității de asigurat.

Tot o noutate este în ordinul și normele metodologice adoptate în 8 septembrie punctul care prevede că pesoanele sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat să achite contribuția legală pe ultimele șase luni. Deci noi verificam pe cinci ani, acum suntem obligați să verificăm șase luni. Nu mai este treaba noastră să verificăm dacă omul mai are debite din urmă… asta e treaba ANAF, prin organele teritoriale, așa cum este și normal”, a mai spus Tudorița Nicula. Regula se aplică și la cei căsătoriți. Spre exemplu, dacă unul dintre soți nu lucrează, dar celălalt lucrează și este asigurat în sistemul de sănătate de cel puțin șase luni, atunci, la coasigurare se ține cont de această perioadă, nemaifiind cerută perioada de 3 sau 5 ani.

Per ansamblu, deși există voci pro și contra și deși nu se cunoaște dacă aceste noi norme vor fi bătute în cuie, deocamdată ele sunt bine primite de personalul CJAS din Caraș-Severin, care la fel ca si orice pacient pus pe drumuri și obligat să stea la cozi obositoare, scapă de această situație grea și își poate face treaba mai eficient în alte direcții.