Calea ferată Oravița – Anina, prima cale ferată montană și cea mai spectaculoasă de pe teritoriul României, riscă să fie închisă în timpul săptămânii, pe durata iernii, în urma unei decizii luate de Compania CFR Călători. Cei care iubesc acest traseu nu acceptă măsura luată, așa că îi cer lui Sorin Grindeanu să intervină.
Din această duminică și până la sfârșitul lunii martie 2022, pe tronsonul Oravița – Anina trenul va circula doar în weekend, urmând ca, în perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2022, garnitura să revină la programul obișnuit, acela de a circula pe durata întregii săptămâni. Reducerea programului de circulație a trenului este considerată de mulți ca fiind un prim pas spre închiderea liniei Oravița – Anina, supranumită și „Semmeringul bănățean”.
Considerând că hotărârea luată de CFR Călători este arbitrară, președintele Asociației „Euroland Banat”, Andrei Szabo, i s-a adresat ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, printr-o scrisoare deschisă, prin intermediul căreia îi solicită acestuia să mențină deschisă circulația feroviară zilnică pe ruta Oravița – Anina și retur.
„Dispariția acestui obiectiv turistic de importanță națională va duce la pierderi inestimabile, pe termen lung, pentru orașele Anina, Oravița și întreaga zonă, ce încearcă să își revină economic prin turism. Deși CFR-ul și Ministerul se concentrează în motivațiile lor pe «eficiență, cheltuieli de exploatare, pierderi, obținere cote de profit etc.», în fapt, pericolul real este cel al alterării și pierderii integrității obiectivului ce are statut juridic de monument istoric. Degradarea sau dispariția sa ar presupune costuri mult mai mari pentru refacere și, nu în ultimul rând, ar conduce la tragerea la răspundere, conform prevederilor legale, a celor responsabili. (…) Din aceste motive vă solicităm păstrarea și pe mai departe a unei curse zilnice regulate de călători pe calea ferată Oravița – Anina și retur, menținerea acesteia în viitorul Mers al trenurilor (cu valabilitate începând cu data de 12.12.2021), pentru ca locuitorii zonei să dispună de un mijloc de transport, iar turiștii să se poată bucura de frumusețea peisajelor din Munții Banatului!”, se menționează în scrisoarea adresată ministrului Grindeanu.
Și pentru că nu doar Asociației Euroland Banat îi pasă de soarta Semmeringului bănățean, Asociația „Cultură și Fapte Bune”, în parteneriat cu Centrul Universitar „Babeș-Bolyai” din Reșița, sună adunarea și le solicită cărășenilor să se mobilizeze încă o dată pentru salvarea căii ferate Oravița – Anina!
În acest context, sub genericul „Uniți… Reușim!”, duminică, 12 decembrie, va fi organizată o excursie cu trenul pe relația Oravița – Anina, cu plecare din curtea universității reșițene.
„Societatea civilă nu a adormit, trebuie și putem arăta solidaritate. Ediția a IV-a a campaniei civice «Uniți… Reușim!» merge mai departe. În 8 decembrie 2019 a fost prima ediție, în februarie 2021 a doua ediție, în iunie 2021 a treia ediție și azi considerăm că este necesar și vital ediția cu numărul patru. De ce? Pentru că orașul Anina și locuitorii ei merită, pentru că județul Caraș-Severin a pierdut destul, a pierdut cascada Bigăr și dacă pierde și Semmeringul bănățean pierde două puncte promovate internațional, acele puncte care au adus valoare turistică localității Bozovici, orașului Anina, orașului Oravița și județului Caraș-Severin. Cred că ne puteam mobiliza, să tragem un semnal de alarmă, prin care să arătăm că ne pasă, că suntem aici și suntem uniți!”, a precizat Lili Gherle, președintele onorific al Asociației „Cultură și Fapte Bune”, inițiatoarea campaniei.
Mai multe informații legate de evenimentul de duminică, 12 decembrie, se pot solicita la numărul de telefon 0723 837 416.