Caransebeșul, un oraș în febra creațiilor în travertin

Sculpturi în miniatură pot fi urmărite de astăzi la Galeria de Artă Corneliu Baba din Caransebeș, opera artiștilor care sunt prezenți în acest an la Tabăra de Sculptură Monumentală în Travertin.

Este pentru prima dată când se cere de către organizatori o lucrare monumentală în travertin, după ce în edițiile trecute ale simpozionului s-a lucrat în lemn, marmură și andezit. Coordonatorul simpozionului, maestrul Eugen Petri, ne-a precizat că sculpturile prezentate în Galerie sunt de dimensiuni mici, de 30-40 de cm, unele sunt aduse de sculptori, altele realizate în prima săptămână din cadrul taberei.

„Au avut inspirație și au realizat lucruri deosebite într-un timp scurt. Anul acesta vor lucra pentru Caransebeș, vor încerca să realizeze cele mai bune creații artiștii: Agnessa Petrova – Bulgaria, Andre Naegelen – Franţa, Ayhan Kayapinar – Turcia, Carlos Monge – Mexic, Jorge Shroder – Brazilia, Hermann Gschaider – Austria, Samia Monsef – Egipt, Thierry Fereira – Portugalia, Jose Miguel Fonseca – Chile, Klaus Hunsicker – Germania și cel care vă vorbește… Eugen Petri – România. În programul simpozionului, organizatorii, Casa de Cultură și Primăria Caransebeș, au cuprins și două excursii la Târgu Jiu, acasă la marele Brâncuși și la Sarmisegetuza Regia, pentru ca artiștii veniți din toată lumea să descopere frumusețile culturale ale tății noastre”, a menționat Eugen Petri.

Acesta a mai specificat că dorința municipalității este să fie adus, prin aceste opere de artă, un plus de valoare orașului, iar monumentele realizate să fie create de oameni care au participat la foarte multe expoziții în lume. De exemplu, mexicanul Carlos Monge a participat la peste 100 de simpozioane, câte 7-8 astfel de expoziții la care a lucrat pe an, este un fenomen în domeniu, spune maestrul Eugen Petri.

Citește și:

Caransebeș, singurul municipiu din România cu 100 de sculpturi!

Noi sculpturi pentru Caransebeș, flori de admirat peste generații !

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/