Caraş-Severinul, guvernat de legea şpăgii!

Într-o Românie în care corupţia a atins cote alarmante, judeţul Caraş-Severin nu putea ocupa decât un loc de frunte. Zecile de dosare penale aflate pe rolul instanţelor din toată ţara demonstrează că mita dictează în mai toate instituţiile cărăşene, că băieţii deştepţi îşi măsoară tunurile în milioane de euro şi că infracţiunile de fraudă se înfăţişează mai degrabă ca adevărate forme de manifestare ale criminalităţii organizate.

Primari şpăgari, poliţişti corupţi, avocaţi, procurori şi judecători implicaţi în trucarea de procese, funcţionari publici specializaţi în trafic de influenţă, şefi de instituţii care au făcut averi din şmenuri penale, cadre didactice cumpărate de elevi şi studenţi, preoţi care slujesc legea penală şi nu pe cea a Domnului, angajaţi ai statului care fură de la gura bătrânilor din azile, directori de spitale prinşi în flagrant luând mită, mari grade din MAI şi MAPN condamnate în dosare întocmite de procurorii DNA, SRI-şti care au trecut de partea cealaltă a legii sau vameşi pentru care şpaga este “omenie”. Toate aceste categorii de infractori se regăsesc în Caraş-Severin şi îşi fac de cap pe foarte mulţi bani publici. Întreg sistemul este corupt după cum o arată dosarele aflate pe rolul instanţelor sau în fază de urmărire penală, de la cel mai jos nivel până la cel mai înalt.

publicitate online in ziar Express de Banat

Edili penali

Primarii cărăşeni stau mai des pe holurile DNA decât la coadă pentru fonduri europene. Unii au păţit-o chiar mai rău, deoarece au ajuns în arest preventiv cu cătuşe la mâini şi situaţia poate deveni de-a dreptul dramatică odată cu pronunţarea sentinţelor definitive şi irevocabile. Fostul edil-şef al Reşiţei, Liviu Spătaru, a fost condamnat de instanţa de fond la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, în timp ce, Omer Radovancovici, primarul Pojejenei, a primit cinci ani pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă cu ţigări. Soarta acestuia stă în mâinile magistraţilor de la instanţa supremă, aceeaşi care va decide şi dacă Marius Mocanu, primar al Văliugului, va face sau nu puşcărie pentru trafic de influenţă. Antonie Bunei, fost primar al comunei Zăvoi, este judecat şi el pentru o şpagă de 47.000 de euro, Ioan Borduz, edilul din Fîrliug, răspunde pentru deturnare de fonduri europene, iar Ion Velescu, primar la Luncaviţa, aşteaptă să ajungă şi el în sala de judecată pentru abuz în serviciu. Cu toţii se bucură încă de prezumţia de nevinovăţie.

Epoleţi mânjiţi

Judecătoria Reşiţa a condamant recent un număr de opt angajaţi ai ISU “Semenic”, în frunte cu fostul inspector-şef Vasile Tomoiagă, găsiţi vinovaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Aceştia sunt acuzaţi că au fraudat notele a aproape 50 de candidaţi la examenul de încadrare de subofiţeri. Mulţi dintre cei în cauză lucrează astăzi în cadrul ISU Caraş-Severin. Fostul comandant al Centrului Militar Judeţean şi, mai apoi, şeful Serviciului Logistic al IPJ Caraş-Severin, Dorin Militaru, se află în spatele gratiilor, alături de o avocată în Baroul Constituţional, Mona Miulescu. Pentru trafic de influenţă, Militaru a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, dar acesta încă mai speră că va obţine o suspendare condiţionată a pedepsei. Lucian Musteaţă şi Ionuţ Cârstea sunt doi agenţi de circulaţie reşiţeni prinşi cu câte 50 de euro în buzunar, reprezentând şpagă, şeful Poliţiei Moldova Nouă, Nicolae Sava, apare în recentul caz de luare de mită care a condus la arestarea vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban, în timp ce frontieriştii Marcel Tiucă şi Alin Munteanu au fost condamnaţi de prima instanţă la câte cinci ani de închisoare cu executare. Şi nu sunt singurii. Zeci de poliţişti şi vameşi de la Naidăş sunt judecaţi pentru primire de foloase necuvenite, dar fapte de natură penală s-au petrecut până şi în curtea SRI Caraş-Severin.

Justiţie pe şpagă

Corupţie e şi pe holurile instanţelor sau parchetelor. Procurorul Viorel Vasile, spre exemplu, a fost prins în timp ce lua mită mai puţin de 1.000 de euro. Avocata Marinela Niţu a fost condamnată anul trecut pentru că a încercat să aranjeze un proces la Judecătoria Bozovici şi, potrivit unor surse apropiate DNA-ului, mai sunt vizate şi alte persoane din mediul juridic ca urmare a unor procese comerciale soluţionate cel puţin dubios.

gif card de energie dacus 1000x100

Bani murdari în educaţie şi sănătate

Nicoleta Gumă şi mai mulţi studenţi ai fostei facultăţi de drept a Universităţii Hyperion din Caransebeş sunt judecaţi pentru dare de mită la examenul de licenţă, câte 1.500 de euro pentru un zece. Mai mulţi membri ai comisiilor de examinare de la BAC-ul de anul  trecut sunt şi ei cercetaţi penal, dar probleme sunt şi în sistemul sanitar. Fostul manager al spitalului din Moldova Nouă se odihneşte trei ani şi jumătate după gratii pentru că a pretins şi primit şpagă 4.000 de lei. La căminul pentru persoane vârstice din Reşiţa s-a delapidat într-o veselie, dar mai sunt şi alte dosare în lucru.

Instituţii decredibilizate

Mai mulţi şefi de instituţii din Caraş-Severin au calitatea de inculpaţi pentru tot felul de infracţiuni. Traian Ciolan, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean a fost deja condamnat pentru trafic de influenţă, Marius Cîrpean, şeful Gărzii de Mediu, este cercetat de DNA pentru o ţeapă de peste un milion de euro, Gheorghe Verdeţ, fostul şef al Vămii din Caraş-Severin răspunde în faţa legii pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, iar pe numele vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni, stă pe masa procurorilor anticorupţie un braţ de plângeri penale.

Tunuri de milioane

Mediul de afaceri este şi el corupt, mai ales acolo unde, într-un fel sau altul, este implicat şi statul. Cel mai spectaculos dosar este cel în care foştii directori ai UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda, sunt trimişi în judecată de DNA pentru fapte de corupţie ca urmare a unei afaceri necurate din care ar fi dat un tun de 60 de milioane de euro. Iacob Chişărău, directorul Moldomin, este cercetat penal pentru trafic de influenţă, după ce a vrut să-l mituiască pe judecătorul Cătălin Şerban cu 50.000 de euro. Dan Izvernari, fostul patron al echipei de fotbal FCM Reşiţa, a fost condamnat alături de ex-primarul Liviu Spătaru, ca urmare a unei afaceri cu motorină.

Cu alte cuvinte, aproape în fiecare colţ al judeţului se învârt bani murdari, bani care ajung până la cel mai înalt nivel, în toate instituţiile statului. În Caraş-Severin îşi dezvoltă tot mai tare tentaculele o caracatiţă coruptă şi asta se vede zi de zi, când într-un judeţ atât de sărac, răsar vile şi aleargă pe şoselele pline de gropi bolizi de multe zeci şi chiar sute de mii de euro.

Comments

  1. ion says:

    Pe cand o verificare de catre procurori a fondurilor europene insusite ilegal de specialisti din institutiile agricole judetene

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/