Executivul Ciucă, reunit astăzi în ședință, a alocat peste 400 de milioane de lei, din Fondul de Rezervă Bugetară, pentru unitățile administrativ-teritoriale, anunță deputatul PNL Dumitru Rujan.
O parte din această sumă, în cuantum de 11,5 milioane de lei, va fi repartizată județului Caraș-Severin, explică Rujan. Municipiului Reșița îi revine suma de 5 milioane de lei, iar diferența de 6,5 milioane de lei – Consiliului Județean Caraș-Severin. „Fondurile alocate sunt necesare pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fondurile Uniunii Europene, precum și pentru cheltuieli urgente ale autorităților publice locale.”, a precizat parlamentarul Dumitru Rujan.