Cad ruinele nepăsării din Herculane! În locul lor, vestigii romane unice în România şi civilizaţia secolului al XXI-lea!

Staţiunea de pe Valea Cernei a intrat cu adevărat în amplul proces de reabilitare pe care primarul Nicuşor Vasilescu l-a gândit în urmă cu mai mulţi ani, dar pe care birocraţia şi legislaţia din România l-au întârziat mai mult decât era cazul.

Buldozere, excavatoare şi tot felul de alte utilaje, echipe de lucru, şantiere deschise şi grămezi de materiale de construcţii pot fi întâlnite pe aproape toate străzile din Băile Herculane. Se lucrează intens şi contracronometru pentru că, dacă în România lucrurile se mişcă încet şi foarte încet, Uniunea Europeană nu aşteaptă. Până la finele acestui an imaginea staţiunii se va schimba semnificativ, deoarece multe din lucrările de refacere şi modernizare a infrastructurii trebuie finalizate.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157655098874675″]

Drumul de intrare în staţiune e acum ca în palmă şi are toate şansele să fie continuat până la staţia de pompieri, aproape de zona istorică. „După 70 de ani am refăcut drumul de intrare în Herculane. O să terminăm tronsonul deja executat, în sensul că se vor pune rigole şi ce mai trebuie, dar nu ştiu dacă vin bani anul acesta pentru tronsonul de la Hotel Geta până în zona pompierilor. Dar în rest, tot ce înseamnă stradă în Herculane, până şi cele mai mărginaşe, sunt cuprinse la asfaltare. Inclusiv aleile secundare, unde nu s-a mai intervenit de foarte mult timp. Toate străzile vor fi răscolite. Avem şase luni la dispoziţie. Le terminăm, bine, nu, uităm de ele. Nu avem altă opţiune!”, a declarat primarul Nicuşor Vasilescu.

 

Lucrări ample sunt în plină desfăşurare la reţeaua de apă şi canalizare. Sunt lucrări care au provocat deranj şi disconfort, dar partea bună este că ele vor fi urmate de turnarea unui strat nou de asfalt. În plus, săpăturile făcute pentru introducerea conductelor de apă în zona istorică, în faţa Hotelului Traian, au dus la descoperirea unei adevărate comori. Şi anume, dovada că Herculane era staţiune balneară acum 2000 de ani. „Sunt nişte descoperiri arheologice foarte importante, unice în ţară. Cred că va fi cea mai tare dovadă că Herculane e staţiune termală de 2000 de ani. Sunt camere întregi, pereţi tencuiţi. E ceva fantastic. Pe aleile din parc, la fel. La Sarmizegetusa, aproape totul este reconstruit. Aici e totul conservat. Ca să ne dăm seama exact de când datează vă pot spune că s-a găsit o monedă din perioada Împăratului Comodius. Asta e prima dovadă scoasă din pământ. Le-am descoperit la introducerea ţevii de apă. Dacă era 10 centimetri mai în stânga, treceam pe lângă ele, rămâneau nedescoperite. Ceea ce am descoperit la intrarea în centrul istoric trebuie să vedem cum încadrăm ca finanţare. Am înţeles că se acceptă la cheltuieli neprevăzute în proiectul european”, a mai spus Vasilescu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157655026391056″]

Descoperirea vestigiilor schimbă puţin proiectul iniţial de reabilitare a parcului din zona istorică, dar odată cu descoperirea acestor comori va deveni şi mai spectaculos. „Pe lângă reabilitarea parcului mai avem 17 străzi. E un proiect în valoare de 2,1 milioane euro şi nu e singurul proiect la care lucrăm în acest moment în Băile Herculane. Reabilităm Piaţa Hercules, o pavăm, de fapt, cu piatră cubică, la fel şi alte două străzi. Reabilităm totodată un pod şi construim un pod auto nou pentru a descongestiona traficul din zona istorică. Acest proiect cu finanţare europeană are o valoare de 1,2 milioane euro. Termenul de finalizare e de şase luni, mai concret până la sfârşitul anului, şi sigur reuşim să ne încadrăm în el”, a adăugat Vasilescu.

Noul pod peste Cerna are un rol foarte important, deoarece zona istorică va deveni de promenadă, accesul auto urmând să fie interzis. Mai ales după descoperirile arheologice, care vor putea fi admirate de fiecare turist, acestea urmând să fie acoperite cu material transparent.

În fază de execuţie se află şi proiectul cu panouri fotovoltaice, de pe Platoul Coronini, până la care va fi turnat asfalt.

Staţiunea e călcată astăzi de buldozere şi excavatoare, dar în numai câteva luni „Perla Banatului” îşi va regăsi din strălucirea de altădată. Mai ales că şi mediul privat a fost impulsionat şi se mişcă mult mai bine decât în anii trecuţi.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. vladulescu bogdan claudiu says:

    pai asa se intampla si lumea vb ca x sau primarul nu face nimic,sunt sigur ca multe orase si localitati din Romania se lovesc de aceeasi problema,si la sfarsit de an vad pe la tv ca nu am absorbit si nu am beneficiat de fondurile care ni se cuvin,i-as desfinta pe birocratii astia fara apel!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/