Începe construirea stației futuriste pentru sortarea deșeurilor!

O echipă a unității de implementare a proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraș-Severin” s-a deplasat în această săptămână la Lupac, unde a evaluat stadiul lucrărilor la centrul de management integrat al deșeurilor.

Contractul de lucrări „Construirea centrului de management integrat al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin”, care include un depozit central ecologic de deşeuri, o staţie de sortare şi o staţie de tratare mecano-biologică simplă, a fost semnat în 24 iunie 2014, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat începând cu 14 iulie 2014.

„Sunt în derulare lucrările de construcție efectivă a amplasamentului, iar până la sfârșitul lunii se va definitiva structura de rezistență a halelor unde vor fi montate utilajele ce vor asigura procesul tehnologic”, a declarat cu această ocazie managerul de proiect, Victor Naidan.

La baza centrală de gestionare a deşeurilor de la Lupac vor ajunge deşeurile separate de populaţie pe categorii de reciclabile (hârtie/carton, sticlă, plastic şi metal) şi deşeurile menajere. Deşeurile reciclabile vor fi introduse în staţia de sortare, fiind pregătite pentru reutilizare. Deşeurile menajere vor fi introduse în staţia de compostare şi, după proceduri specifice succesive, vor fi transportate la depozitul de deşeuri ecologic.

Derulat pe o perioadă de 44 de luni, până la 31 octombrie 2015, proiectul urmăreşte implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor care să aibă ca efect reducerea cantităţii de deşeuri depozitate, normă impusă de legislaţia europeană. Dincolo de construirea centrului de management integrat al deşeurilor, proiectul mai prevede construirea a trei staţii de transfer la Pojejena, Bozovici şi Oţelu Roşu și închiderea depozitelor neconforme de deşeuri din judeţul Caraş-Severin. Mai sunt prevăzute construirea drumurilor de acces pentru depozitul central şi staţiile de transfer și achiziționarea de echipament pentru colectarea selectivă a deşeurilor.

Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin” este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Sectorial „Mediu” (POS Mediu) – Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenție 1 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate”. Proiectul are o valoare totală de 186.398.069 lei (fără TVA).