Bătaie de joc! Așa se poate rezuma perioada de criză într-una dintre cele mai importante instituții de sănătate din Caraș-Severin. În ultimele luni, nu mai puțin de 4 schimbări s-au produs la șefia Direcției de Sănătate Publică. Teoretic, din același motiv: o gestionare cât mai bună a pandemiei de coronavirus. Practic…
După lupte seculare care au durat mai puțin de 3 luni, Dan Miloș, directorul care a câștigat postul de șef al Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin prin concurs, revine acasă! Asta după ce în luna mai a fost detașat tocmai la Giurgiu!
Motivele schimbării sale în primă fază, adică în luna aprilie, atunci când fotoliul a fost ocupat temporar de Romeo Dumitrescu, ar fi fost legate tocmai de o comunicare deficitară pe timp de pandemie. Iată că acum, în plină creștere a numărului de cazuri de coronavirus, când s-a renunțat și la relaxarea măsurilor începând din 1 iulie, când au apărut cazuri noi inclusiv în Caraș-Severin după o lună de pauză, Dan Miloș își reia locul! Când n-a fost bun directorul executiv pentru această funcție până la urmă?
Cert e că, potrivit celui mai nou ordin emis de Ministerul Sănătății, Dan Miloș revine pe funcție începând din 1 iulie.
Odată cu această decizie, a încetat mandatul directorului executiv adjunct economic, Marinela Popovici, numită în funcția de șef al DSP… în urmă cu 5 zile…