Bursa generală a locurilor de muncă? 150 de joburi oferite la Reșița și Herculane, de 38 de agenți economici

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În ultimele zile a crescut de la 32 la 38 numărul de agenţi economici care şi-au anunţat participarea la Bursa generală a locurilor de muncă organizată mâine, 12 aprilie, la Reșița și Băile Herculane.

„Din cei 119 agenţi economici contactaţi, până la această dată şi-au anunţat participarea la Bursă un număr de 38 de agenţi economici (22 la Reşiţa şi 16 la Băile Herculane), ce vor oferi peste 150 de locuri de muncă vacante“, se precizează într-un comunicat de presă primit azi de la Agenția Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin.

Evenimentul se va desfăşura mâine, începând cu ora 9, la sala Campus Café a Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa şi la sala de sport din incinta Liceului „Hercules” din Băile Herculane.

Bursa generală a locurilor de muncă se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung.

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă.

1000x100 (3)

CITEȘTE ȘI: Vinerea viitoare: Locuri de muncă oferite de 32 de firme în Reșița și Băile Herculane

La Bursa de la Reşiţa, vor fi oferite locuri de muncă variate, cele mai multe fiind în meseriile de vânzător, lucrător comercial, ospătar, confecţioner, maistru in confectii, strungar, frezor, sudor, mecanic auto, electrician auto, cofetar, electrician,fierar betonist, dulgher, operator CNC, agent curier, bucătar, brutar, muncitor necalificat, iar pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite locuri de muncă de asistent manager, consilier vînzări auto şi ingineri de diferite specializări.

La Bursa de la Băile Herculane, cei 16 angajatori care şi-au anunţat participarea până la această dată vor oferi locuri de muncă de bucătar, ospătar, recepţioner, cameristă, lucrător comercial, tâmplar, spălător vehicule, tăietor lemne foc, îngrijitor spaţii hoteliere şi muncitor necalificat.

Şomerii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, dar şi persoanele care doresc schimbarea locului de muncă sunt aşteptate să participe la cele două burse, având posibilitatea de a interacţiona direct cu angajatorii şi de a lua decizia optimă în ceea ce priveşte cariera lor.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/