Borcean îl susține pe Cican. „Va pleca dacă îl voi demite eu sau dacă va dori el!”

După scrisoarea deschisă a medicilor din municipiul Caransebeș, prin care îi cer demisia managerului Adrian Cican, au apărut și reacții în spațiul public, primul care a și postat părerea sa fiind primarul Felix Borcean, pe care doctorii îl pomenesc și în petiție ca fiind susținător al managerului.

Borcean îi trimite la muncă pe medici, răspunzându-le cu aceeași monedă și spunând că doar dacă va avea pe masă o petiție din partea pacienților va lua în calcul o asemenea solicitare:

Domnilor doctori și medici, semnatari ai petiției, domnul manager Adrian Cican, atâta vreme cât îndeplinesc funcția de primar al municipiului Caransebeș, va pleca doar dacă va dori sau dacă îl voi demite eu, lucruri care, evident, nu se vor întâmpla. De asemenea, dacă un grup numeros de cetățeni ai municipiului, nemulțumiți de activitatea dumnealui, vor semna o astfel de petiție, atunci ne vom înclina în fața dumnealor, a celor mulți. Până atunci, stimați semnatari, vă recomand să fiți ceea ce, în anii grei de studiu și muncă, ați învățat să fiți: slujitorii pacienților și nimic altceva!”, menționează primarul Felix Borcean.

Edilul urbei de pe Timiș și Sebeș mai adaugă că nu vede niciun comentariu negativ la adresa managerului Cican din partea celor care beneficiază de serviciile Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș.

Zeci de comentarii au venit și din partea caransebeșenilor care au trecut pragul Spitalului în ultima perioadă. Oamenii spun că spitalul s-a schimbat în bine și în majoritatea postărilor managerul Cican este felicitat.

CITEȘTE ȘI:

Medicii din Caransebeș coalizează împotriva managerului Cican. „Nu va plânge nimeni după ei! Eu nu îmi voi da demisia până nu înființez ambulatoriul!”


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/