Boli de toate felurile! Aglomerație mare la secția de Pediatrie a spitalului din Lugoj

pediatrie
stiri Timisoara si Resita publicitate online untitled design set 970x90 px

Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj continuă să fie extrem de aglomerată. Zilnic se prezintă o medie de 15 pacienți, fluxul fiind și mai ridicat la sfârșit de săptămână, când media copiilor care ajung la spital trece de 20. 

Predominante sunt tulburările digestive, una dintre cauzele declanșării acestora fiind consumul fructelor sau legumelor nespălate. Printre simptomele cu care ajung cei mici la spital sunt durere, greață, stări de vomă, diaree, constipație și chiar febră. Foarte des întâlnite sunt și rotavirusurile, cazurile de puroi în gât, amigdalitele. În oraș sunt și focare de varicelă, însă copiii se află de regulă în evidența medicilor de familie, cu excepția cazurilor în care apar complicații. Având în vedere că micuții petrec mai mult timp în aer liber, sunt frecvente și mușcăturile de căpușă sau traumele cauzate de căzături.

Din cauza temperaturilor foarte ridicate, este de așteptat ca în perioada următoare să apară și pacienți cu insolație. Medicii lugojeni recomandă părinților să fie prudenți și să nu îi expună pe cei mici la soare în intervalul 11-18. Este foarte importantă utilizarea unui factor de protecție, purtarea hainelor deschise la culoare și hidratarea corespunzătoare. De asemenea, părinții nu trebuie să își lase copiii singuri în autoturism. Temperatura într-o mașină lăsată la soare crește foarte repede, la fel și temperatura din corpul unui copil față de cel al unui adult, care are un proces mai bun de termoreglare. La o temperatura exterioară de 37 de grade, în 20 de minute în mașină vor fi 50 de grade Celsius. Moartea copilului poate surveni la peste 42 de grade.

Stiri Timisoara publicitate ziar expresb 1000x100

Amintim că secția de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Lugoj are 22 de paturi și este încadrată cu trei medici, șapte asistente și două infirmiere. După cum se știe, o asistentă a murit anul trecut din cauza COVID-19, iar postul nu a mai fost ocupat. Secția ar trebui să fie rezervată strict pentru cei internați, dar un salon este ocupat de urgențele care necesită perfuzie în regim izolator.

În luna iunie, la Pediatrie au fost înregistrate 51 de externări, în condițiile în care anii trecuți erau efectuate circa 10 – 20 de externări pe lună, așadar nevoia de personal este reală.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/