Bocșa devine capitala religioasă a Banatului pentru o zi!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

La finele acestei săptămâni, iubitorii de poezie religioasă și poezie în grai pot participa la un spectacol de excepție, organizat de autoritățile locale din Bocșa, împreună cu Episcopia Caransebeșului.

În judeţul Caraş-Severin, manifestarea dedicată poeziei are deja tradiţie, Bocşa fiind cea de-a treia localitate în care se organizează asemenea evenimente culturale, după Caransebeş şi Ohaba-Mâtnic. Primăria, Consiliul Local, Casa Orăşenească de Cultură şi Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea” din Bocșa, împreună cu Episcopia Caransebeşului şi Asociaţia Scriitorilor în Grai Bănăţean şi-au unit forțele pentru a organiza acțiunea. Pe lângă poezie, nelipsită va fi muzica folk, dar şi cea religioasă. Invitații sunt atât din județ, cât și din țară.

„Spectacolul, sugestiv intitulat Cred în Tine, DOAMNE!, având binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale Lucian – episcopul Caransebeşului, va avea loc în data de 20.02.2015, începând cu orele 11,00, în sala de spectacole a Casei Orăşeneşti de Cultură, intrarea fiind liberă. De asemenea, evenimentul va mai cuprinde lansări de carte şi reviste ale Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, publicul larg putând astfel să intre în contact direct cu mirifica lume a poeziei dialectale şi religioase”, a declarat Ioan Liuț, directorul Casei de Cultură din Bocșa.

promovare banner maxagro Muzeul TM

FOTO: arhivă

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. pixar says:

    Domnule Mic, cum te impaci cu ideea ca nu ai ajuns Mitropolitul Banatului? Vad ca fotogenic esti.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/