Buget de 18.000.000 de lei la Bocșa. Învățământul rămâne prioritate în 2015!

În ciuda faptului că orașul n-a primit niciun leu de la bugetul de stat, executivul promite să păstreze ascendent trendul investițiilor locale. Prioritar în 2015 este învățământul, prin crearea unor condiții decente de studiu în toate școlile și grădinițele din oraș.  

Investițiile nu vor lipsi în 2015 nici în alte domenii de activitate. „Suntem obișnuiți deja din 2012 cu buget de investiții și reparații din bugetul nostru mic. Ne dorim să avem investiții și vom reuși și în acest an. Ca structură, pot să vă spun că sunt acoperite partea de cheltuieli și asigurarea funcționalității primăriei și a serviciilor din subordine. Am reușit să cuprindem o serie de reparații la nivelul unităților de învățământ din oraș. Cred că e nevoie de această idee de a continua în așa fel încât în câțiva ani să finalizăm și să ducem școlile la un nivel adecvat timpului în care trăim”, a spus Eugen Cismăneanțu, primarul orașului Bocșa pentru www.expressdebanat.ro.

Tot în structura bugetului pe 2015 autoritățile promit să susțină latura spirituală a orașului, care este importantă în opinia acestora.

„Din punctul meu de vedere, bugetul nostru este bazat pe realitatea zilei și pe nevoile orașului. Sigur că dacă am fi avut sumele lipsă față de anul trecut lucrurile stăteau cu totul și cu totul altfel. Pot să vă spun că bugetul pe 2015 l-am început cu un minus de 1,7 milioane de lei, o sumă foarte mare pentru noi  în condițiile în care și 100 de mii de lei contează și se resimt în buget. Anul acesta am început cu minus 1 milion 700 de mii de lei, care nu a mai venit de la Guvern. Una peste alta, în aceste condiții încercăm să asigurăm investițiile necesare în oraș”, a adăugat edilul-șef.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Secretul accesului la investiții în ciuda bugetului sărac a fost reducerea la maximum a cheltuielilor. În 2015, bugetul orașului Bocșa se ridică la puțin peste 18 milioane de lei.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/