Angajații Prefecturii Timiș sunt cel mai slab plătiți funcționari comparativ cu cei de la Consiliul Județean Timiș sau Primăria Timișoara. Cele mai bune salarii se regăsesc în administrația județeană și, desigur, cei care încasează cele mai mari lefuri sunt demnitarii locali.
La Prefectura Timiș, cei aproape 40 de angajați au ieșit, joi, în stradă ca să își exprime nemulțumirile vizavi de nivelul de salarizare de care beneficiază.
„Avem salarii foarte, foarte mici. Un salariu de încadrare în Instituția Prefectului este de 1.920 lei, sub salariul minim național. Un consilier superior la Instituția Prefectului are un salariu de aproximativ 4.200 de lei net, vorbim de 25 de ani muncă, și un consilier superior la CJ Timiș are 6.500 de lei net. La noi, un consilier asistent are aproximativ 2.700 lei, cu studii cu tot, și la consiliul județean are 3.500 sau 3.800 de lei. Un consilier superior de la noi are cât un șofer de la consiliul județean. Mergem la control la unele primării în care secretarii și angajații au salarii mult mai mari ca noi. Cam toate primăriile periurbane au salarii mai mari ca noi.”, a declarat Abu Awwad Hazem, consilier asistent în cadrul Prefecturii Timiș.
Salarii mai bune sunt la Primăria Timișoara. Potrivit HCL 542/2017, secretarul instituției încasează lunar aproximativ 7.300 lei net, administratorul public la fel, un director general are un salariu de 7.000 lei, iar arhitectul șef, spre exemplu, 6.800 lei. Un consilier superior poate ajunge cu salariul cel mult la 4.200 de lei, în funcție de vechimea pe care o are, un consilier principal – 3.400 lei net, iar unul debutant – 2.900 lei.
„Salariile sunt peste o treime sub salariile, de exemplu, de la Consiliul Județean Timiș și asta e o problemă mai ales pentru oamenii care vor să muncească și care nu doar caută un loc călduț. Există alte instituții publice în Timișoara care plătesc mai bine. Lucrăm la o soluție pentru această problemă. Eu cred că pe termen mediu nivelul de salarizare nu poate să rămâne la nivelul din 2018, dar asta putem face dacă avem și un sistem cu care ne asigurăm că acești bani se duc către cei care muncesc și fac proiecte pentru Timișoara și nu sunt folosiți pentru a subvenționa statul pe scaun.”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Instituția la care toți se raportează este, așadar, Consiliul Județean Timiș. Spre deosebire de prefectură, spre exemplu, care se află în subordinea MAI, CJT are buget propriu. Salariul mediu pentru funcționarii publici din aparatul de specialitate este de 11.157 lei brut, adică aproximativ 6.500 lei net. Lucrurile nu stau la fel de bine pentru instituțiile subordonate CJT. Cele mai mici salarii le încasează cei de la instituțiile de cultură, însă în cazul lor majorările salariale au fost înghețate.
„La nivelul aparatului de specialitate, aproximativ 63% sunt consilieri superiori, ceea ce înseamnă că putem lucra la un nivel de competență satisfăcător cu acest personal. Bineînțeles că avem și salarii mai mici, cel mai mic este pentru muncitorii calificați – telefonist, electrician, instalator – unde brutul este de aproximativ 5.000 lei și pentru o funcție publică – 5.370 lei brut. Ceea ce înseamnă că noi anul acesta am bugetat pe întreg 2022 o sumă de aproximativ 37 de milioane de lei, dar care include și posturile vacante, indemnizația consilierilor județeni, anumite delegări, comisii și așa mai departe. În cadrul aparatului, la momentul de față avem 231 de posturi ocupate, dintre care 3 sunt poziții de demnitate publică și 7 colegi sunt autosuspendați.”, a declarat Marian Vasile, administratorul public al județului.
Marian Vasile explică și faptul că prin noua platformă de digitalizare, activitatea funcționarilor va putea fi monitorizată și mai atent ca acum.
„Noi conștientizăm aceste salarii, zic eu bune la nivelul administrației publice locale, dar odată cu noul mandat pe care ni l-am asumat la nivel de conducere noi am început să facem o transformare instituțională profundă și să cerem din partea angajaților, tocmai pentru că suntem plătiți din bani publici, eficiență, performanță, transparență și calitate. Ați văzut că am semnat o platformă de digitalizare, ceea ce va însemna că toate actele care vor fi vehiculate și semnate în cadrul activității noastre vor fi monitorizate. Vom putea calcula indicatori de performanță, asta înseamnă că noi vom putea demonstra oricând că livrăm rezultate pentru comunitatea pe care o deservim.”, a explicat Marian Vasile.
Tot Consiliul Județean Timiș dă și cel mai bine plătit demnitar public din județ. Președintele CJ Timiș are, conform Legii 153/2017, un salariu net lunar de aproximativ 13.900 lei. Primarul Timișoarei câștigă 13.700 de lei, iar prefectul duce acasă lunar în jur de 12.000 de lei.