Bijuterii istorice ale Banatului, mânjite cu acuzații și interese

casinoherculane by sungarden

„Greșeala” de a fi om politic și vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin l-a costat pe Ionuț Popovici. Participarea sa la acțiunea inițiată de Asociația „Acasă în Banat”, prin care au fost reabilitate cinci mori de apă la Șopotu Vechi, a generat nemulțumiri. Totuși, sâmbătă n-a existat nicio problemă, iar prezența sa n-a avut pentru nimeni iz de campanie electorală.

Un eveniment care avea rolul de a aduce bucurie oamenilor din Șopotu Vechi, dar mai ales turiștilor a fost umbrit de fapte considerate ca fiind mascate în interese politice. Participarea lui Ionuț Popovici la acțiunea de sâmbătă, prin care Asociația „Acasă în Banat” a organizat reabilitarea a patru mori de apă din zonă, a reprezentat, pentru unii, o defavoare. După ce vicepreședintele Consiliului Județean a postat pe Facebook câteva fotografii de la fața locului și un mesaj în care a anunțat că s-a alăturat proiectului, a venit o reacție din partea președintelui Asociației, Radu Trifan.

„Asociația «Acasă în Banat» nu susține niciun partid politic și nu se implică în niciun fel în campanii electorale. Domnii Ionuț Popovici și Florin Curița, menționați în articol, nu au avut nicio calitate în cadrul acestui proiect, fie ea de organizatori, fie de parteneri, gazdă sau voluntari. Îi asigurăm pe toți cititorii dumneavoastră că Asociația «Acasă în Banat» a fost și va rămâne o organizație bazată pe muncă voluntară, dedicată binelui public, fidelă principiilor sale, apolitică și nepartizană. Pe această cale, facem un apel public către toate partidele politice și a candidaților să nu implice Asociația noastră în campania electorală.”, ne-a transmis Radu Trifan în dreptul la replică după publicarea articolului https://expressdebanat.ro/popovici-reconstruieste-morile-de-apa-din-banat/.

Ciudat este că Ionuț Popovici a fost totuși acolo și a muncit. În ce calitate? Se pare că pentru cea de voluntar ar fi avut nevoie de un act care să îi ateste calitatea, act pe care să i-l ofere Asociația. Nu l-a avut. Nu știm ce anume ar fi fost necesar pentru a avea calitatea de organizator, partener sau gazdă, însă Ionuț Popovici susține că nu s-a implicat în acest proiect în calitate de politician sau de vicepreședinte al Consiliului Județean.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„Deși sâmbătă, la fața locului, am discutat cu președintele Asociației, domnul Radu Trifan, acesta nu mi-a pus în vedere că nu mă pot implica în acest proiect din cauza faptului că nu am statut oficial de voluntar sau din cauza faptului că sunt persoană publică. Reacția a venit la 3 zile după participarea mea la un proiect frumos, care ar fi trebuit să dea ocazia oricărui cărășean, inclusiv mie, să se bucure de un moment esențial pentru noi toți. Nu am mers acolo în calitate de politician sau de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin”, spune Ionuț Popovici.

Deși declară că a rămas cu un gust amar după experiența de sâmbătă, omul Popovici spune că va investi în continuare în reabilitarea uneia dintre morile de apă de la Șopotu Vechi, Moara din Pietre (foto), cea pe care susținea atunci că a adoptat-o, ea nefiind luată în calcul inițial de Asociație pentru reabilitare. În plus, „voi participa de câte ori voi avea ocazia la orice proiect care are menirea de a promova Caraș-Severinul și de a-i scoate frumusețile inestimabile în evidență. Pentru că aceste comori sunt ale noastre, ale tuturor, nu ale unor partide sau ale unor persoane care ocupă funcții vremelnice”, a completat Ionuț Popovici.


untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/