Un bărbat a ajuns, duminică, la spital în Timișoara, cu o plagă împușcată în zona abdomenului.
Din primele informații, omul a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare, desfășurată pe un fond de lângă localitatea Brestovăț.
A fost apelat imediat numărul 112 și la fața locului a ajuns un elicopter SMURD care l-a preluat pe rănit și l-a dus la spital.
Bărbatul accidentat are 69 de ani. Cel care l-a împușcat este un tânăr de 37 de ani.
Acum, polițiștii verifică cum s-a întâmplat exact accidentul. Astfel, ei au aflat că partida de vânătoare a fost autorizată, iar participanții dețineau permise de port armă.
„La fața locului au fost găsite două arme de vânătoare și mai multe cartușe, acestea fiind confiscate și ridicate în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi bărbați dețineau permise de port armă și autorizație de vânătoare”, a transmis IPJ Timiș.
Cercetările continuă într-un dosar penal de vătămare corporală din culpă și uz de armă fără drept.
Pentru cei care își doresc să urmeze o carieră în domeniul medical, luna septembrie vine cu o nouă oportunitate. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad organizează o sesiune...
Raluca Pantea |
19 August 2026
Dani Stanciu |
19 August 2026
Diana Apetrei |
19 August 2026
CCIA Timiș lansează cea de-a 3-a grupă a cursului GRATUIT de „Expert egalitate de șanse”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

