Cavalerii își vor încrucișa spadele în turniruri, arcașii își vor măsura precizia, iar muzica medievală va răsuna în parcul Castelului Huniade. Între 16 și 18 octombrie, Festivalul Medieval aduce la Timișoara trei zile de lupte demonstrative, meșteșuguri, concerte și spectacole.
Vineri, de la ora 19.00, festivalul începe cu o paradă prin centrul Timișoarei. În alai vor apărea regele Sigismund de Luxemburg și regina Barbara de Celje, însoțiți de nobili, cavaleri, mercenari, meșteșugari și menestreli. Personajele îi vor purta pe spectatori în atmosfera începutului de secol al XV-lea, când alianțele se încheiau prin jurăminte, iar onoarea se apăra cu sabia.
De la ora 20.00, menestrelii se întrec într-un turnir muzical, iar o jumătate de oră mai târziu începe concertul grupului Doppelsanger, cu muzică inspirată din lumea mercenarilor și a cavalerilor medievali.
Sâmbătă, de la ora 11.00, se deschid taberele medievale și atelierele în care meșterii vor arăta cum se lucra în fierărie, monetărie, țesut, ceramică și pielărie. Publicul va putea urmări și demonstrații de tir cu arcul istoric.
De la ora 13.00, casele nobiliare intră în competiție. Urmează dueluri în armură, cu spadă și scut, iar de la 14.30 începe turnirul cavalerilor, cu probe de îndemânare. Întrecerile continuă la 17.45, când cavalerii își vor măsura forțele în lupta cu lancea. În paralel, bucătarii pregătesc mâncăruri inspirate din gastronomia medievală, iar alte demonstrații dezvăluie cum se produceau țesăturile de in și obiectele de iluminat în urmă cu sute de ani.
Unul dintre momentele centrale ale zilei este ospățul regal, programat la ora 18.30. Regele va anunța constituirea Ordinului Dragonului și îi va învesti pe primii cavaleri. Tot atunci vor fi desemnați câștigătorii turnirului și cea mai vitează casă nobiliară.
Seara continuă cu muzică live. Truverii urcă pe scenă la 19.30, iar Peregrinii, la 20.30. De la ora 21.30, Deep6 Project încheie programul cu „Ielele și stelele”, un spectacol de teatru pirotehnic în care focul și lumina se împletesc cu povești despre lumea supranaturală.
Duminică, taberele și atelierele se redeschid la ora 11.00. De la prânz, Teutonii Transilvaniei și Vulturii din Țara Călatei vor aduce în arenă caii și demonstrațiile de cavalerie medievală.
La 12.45 începe concursul de tir cu arcul istoric, în care participanții își vor pune la încercare precizia și îndemânarea. Urmează un moment muzical susținut de Peregrinii, iar de la ora 14:00, o demonstrație va arăta cum apariția armelor de foc și schimbările din organizarea infanteriei au transformat războiul în secolul al XV-lea.
Programul include și o prezentare despre țesăturile de in din Evul Mediu târziu. Festivalul se încheie la ora 15.30, odată cu salutul grupurilor participante.
Toate activitățile au loc în parcul din jurul castelului, iar accesul este gratuit.