Cu furtul în sânge, un bărbat de 38 de ani, care locuiește fără forme legale pe raza municipiului Reșița, a fost reținut de polițiștii cărășeni.
În cursul zilei de ieri, 6 iulie, planul bărbatului de a-și rotunji veniturile pare că nu a fost unul tocmai bine pus la punct. Așa se face că după ce a pătruns în punctul de lucru al unei societăți comerciale din municipiu, de unde a sustras un telefon mobil, acesta și-a luat la revedere de la bunul sustras, el fiind reținut pentru 24 de ore de către lucrătorii de investigații criminale din Poliția Municipiului Reșița.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 38 de ani era cercetat și pentru un furt săvârșit în data de 09.05.2020, dintr-un sălaș de pe raza municipiului, când au fost sustrase mai multe bunuri, fiind prins în flagrant de polițiștii de ordine publică.
Având în vedere faptele săvârșite polițiștii au reunit cele două dosare penale și au reținut autorul.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
Sursa foto principal: echipa.md.
Sursa foto: noi.md.
O grădiniță nouă, cu o capacitate de 360 de locuri, va fi construită în Moșnița Nouă, lângă Timișoara, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Contractul de finanțare a fost semnat...
Dani Stanciu |
17 December 2025
Grindeanu, după reținerea lui Răzvan Cuc: „Cine încalcă legea, plătește!”
Express de Banat |
17 December 2025
Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
Alina Dragomir |
17 December 2025
Maxagro pune speranță în ghetuțele copiilor aflați în dificultate, din Caraș-Severin
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

