Lucrările de reparații la baraj au fost reluate

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

După incidentul de acum aproape o lună, când pe râul Bârzava, în zona localității Văliug, a ajuns un număr mare de pești morți, lucrările de reparații la barajul Gozna au fost întrerupte pentru a se găsi o soluție. Săptămâna aceasta, CEZ România anunță că procesul de reabilitare a barajului a reînceput.

În cursul zilei de ieri, compania ce se ocupă cu renovarea barajului, TMK Hydroenergy Power, a demarat finalizarea lucrărilor de reparații așa cum au fost ele solicitate și impuse în urma verificării barajului de către Comisia Națională pentru Siguranța Barajelor. Deși nu s-a găsit o soluție clară la problema peștilor, prioritară pe lista Grupului CEZ este siguranța barajului și a populației în aval, drept pentru care lucrările vor fi duse la bun sfârșit.

În această etapă finală, lucrările vizează montarea cablurilor de manevră ale grătarelor conductelor aferente golirii de fund și repararea stavilei plane cu care este echipat deversorul frontal. Aceste intervenții sunt esențiale pentru siguranța în exploatare a barajului și, implicit, a populației din zonele de aval, având în vedere că barajul a fost dat în folosință în anul 1953, iar ultima intervenție de reparație majoră este înregistrată în 1991”, amintește Angelica Barbu, responsabil PR regional CEZ România.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Deși acuzați că nu țin cont de prevederile legale, cei care se ocupă de renovarea barajului au demonstrat prin articole de lege că au ținut cont de tot ce era impus, mai mult decât atât, au încercat să salveze populația de pești deși nu intra în atribuțiile lor. „TMK Hydroenergy Power pune în practică impunerile Ministerului Mediului pentru siguranța barajelor și a populației din aval, respectând toate prevederile legale, tehnice și de calitate din domeniu și a luat o serie de măsuri pentru prevenirea și/sau reducerea unui potențial impact negativ asupra faunei piscicole”, mai adaugă Angelica Barbu.

Până la sfârșitul acestei săptămâni lucrările sunt preconizate să fie finalizate, însă sunt condiționate de anumiți factori externi cum ar fi condițiile de mediu, starea tehnică a echipamentelor supuse intervențiilor și condițiile meteorologice din această perioadă.

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. Pakatos says:

    si astia termina chiar inainte de alegeri?mah,cum dracu fac,cum nu fac vor sa iasa in fata,dar ceea ce nu stiu ei,e ca nu suntem toti de la Botosani…NE AJUNGE !!!…inca putzin si i-a luat dracu de nenorociti…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/