Banatul Caransebeș, în continuare pe locul V, cu 24 de puncte

Gugulanii au pășit cu dreptul în returul Campionatului Național de Volei Masculin, obținând cele trei puncte în fața Universității Cluj.

Meciul din Sala Polivalentă a fost urmărit de peste 600 de suporteri, care s-au bucurat de fiecare punct reușit de sportivii lui Valentin Pereu. Dacă primul set a fost mai echilibrat gazdele reușind să-l închidă la 22, următoarele două seturi s-au încheiat la 17 și la 16. Meciul nu a fost chiar așa de ușor precum a arătat scorul, ne-a declarat căpitanul de echipă Andrei Laza: „Mai trebuie lucrat la omogenizare, dar ceea ce am demonstrat astăzi pe teren cred într-adevăr putem să creștem ca o adevărată echipă. Sunt convins că pentru următoarele meciuri vom arăta tot mai bine și vom pregăti etapă cu etapă cu foarte multă seriozitate.”

Nu a fost un joc ușor, mai ales că Universitatea a venit după un meci bun la CSM București a precizat Valentin Pereu: „Mă bucură faptul că și noi am progresat la elementele de bază serviciu preluare, la care am scârțâit mai ales în meciurile din Cupă. Sunt foarte mulțumit de rezultatul nostru, iar săptămâna viitoare mergem la CSM București să obținem cât mai multe puncte. Vom pregăti meciul cu atenție, niciun meci nu seamănă cu altul, va fi un meci greu eu sunt sigur de asta.”

Echipa caransebeșeană ocupă locul 5 în clasament și va juca în etapa a 13-a, pe 30 ianuarie, în deplasare la CSM București.