Banatul Caransebeș deschide Cupa României la Baia Mare

Cu doi jucători noi, care vin să întărească lotul, Banatul Caransebeș își joacă șansa în primul tur din Cupa României la Baia Mare.

Ex-constănțenii Pavel și Laza sunt jucătorii de care bănățenii aveau nevoie pentru a accede mai sus de obiectivul propus la începutul campionatului. Potrivit președintelui Cristian Stepanescu, Baia Mare este o echipă puternică, astfel că meciul programat astăzi la ora 17.00 va fi destul de dificil:

Suntem mai puternici acum, am investit în jucători de top cu un palmares de invidiat, avem toate șansele de câștig, însă trebuie să ținem cont de faptul că Laza și Pavel au doar câteva antrenamente în formație și acomodarea durează, dar și de faptul că jucăm pe teren advers. Dacă obținem un punct, cred că vom face o figură frumoasă sâmbătă, 16 ianuarie, pe teren propriu, când vom juca returul cu Baia Mare, meci la care așteptăm cât mai mulți suporteri”, ne-a declarat președintele Stepanescu.

În returul campionatului, Banatul Caransebeș va debuta  săptămâna viitoare, în 23 ianuarie, cu CS „U” Cluj pe teren propriu.

Citește și:

Nume grele în voleiul românesc ajung la Caransebeș