Baloane ridicate la cer pentru copiii plecați prea devreme la îngeri

baloane cu heliu
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Un eveniment simbolic și totodată emoționant, în care părinții sau apropiații copiilor plecați prea devreme dintre noi se vor putea aduna pentru a-și exprima durerea și iubirea pentru aceștia, va avea loc în 28 iulie, la Reșița.

Evenimentul este organizat de Clubul Lions Kindness din Reșița, în Centrul Civic al municipiului, începând cu ora 20.00. „Scopul principal al acestui eveniment este să ofere un spațiu comun părinților și nu numai pentru ca aceștia să-și poată exprima durerea și iubirea pentru cei care au plecat prea devreme, mult prea devreme din această lume. Noi, membrii Lions Reșița Kindness, vom fi acolo între orele 18.00 și 22.00 Vom avea câteva mese și scaune, astfel încât cei care vor participa, să poată crea «gândul către îngeri».”, transmit reprezentanții Lions Reșița Kindness.

STPT job 1000x200

Momentul central al evenimentului va avea loc la ora 20.00, când cei prezenți vor ridica la cer baloane cu heliu, care vor putea fi personalizate și decorate cu mesaje speciale pentru copiii îngeri.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/