Sentința pronunțată în primă instanță de Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul în care a fost trimis în judecată primarul din Ciclova Română, Gheorghe Percea, scoate la...
Readucerea trotuarelor sau a străzilor la starea inițială după realizarea unor lucrări edilitare este o mare problemă. Pentru că nu a respectat această obligație, Primăria...
Judecătoarele Maria Coțolan și Luminița Beg de la Tribunalul Caraș-Severin au depus la Consiliul Superior al Magistraturii cerere de ieșire din sistem prin pensionare. Solicitările...
O asociație de proprietari din centrul Timișoarei a câștigat în primă instanță un proces în care a dat în judecată Consiliul Local Timișoara și statul...
Scandal uriaș la Palatul Copiilor din Timișoara, unde Inspectoratul Școlar Timiș a destituit-o pe directoarea instituției, Nina Daniela Gheju. Potrivit inspectorului școlar general al județului...
Fostul secretar al Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, a apelat la o cale extraordinară de atac prin care a contestat sentința definitivă pronunțată în dosarul „Poli”...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) poartă o parte din vină pentru producerea accidentului cu patru moți din octombrie 2017 de pe Clisura...
Tribunalul Caraș-Severin l-a condamnat la finalul lunii noiembrie 2019 la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor pe Gogu Sebastian Toboșeru, un bărbat din...
Mihai Stepanescu s-a stins noaptea trecută, după ce a luptat mai bine de un an cu o boală ce s-a dovedit și în cazul său...
Magistrații din toată țara se opun proiectului de eliminare a pensiilor de serviciu pentru magistrați, care se acordă în momentul de față în cuantum de...
Instalat în urmă cu un an, cu sprijinul PSD, șef al Direcției Silvice Caraș-Severin, Zaharia Șandru este pe punctul de a fi mutat pe funcția...
Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, condamnat să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității la Horticultura, societatea de spații verzi a Consiliului...
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, Otilia Iolanda Isac (fostă Micloșină), a fost dată în judecată de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și...
Liberalul Cosmin Ligius Buboi este noul șef al Inspectoratului Teritorial de Stat pentru Control Rutier (ISTCR) regiunea de Vest, instituție care controlează transportatorii din județele...
Universitatea de Vest din Timișoara a finalizat licitația pentru desemnarea firmei care trebuie să finalizeze lucrările la noul cămin, construit în Complexul Studențesc, lângă BRD....
Datele publicate în luna decembrie de Comisia Națională de Prognoză arată că județul Timiș a fost depășit pentru prima dată de județul Cluj la capitolul...
Fosta judecătoare Luminița Telbis și soțul ei, Sebastian Telbis, lăsați fără o avere estimată la sute de mii de euro în urma procesului de corupție...
Direcția de Drumuri Județene din cadrul Consiliului Caraș-Severin a finalizat în ultima zi din 2019 licitațiile pentru două lucrări în valoare totală de peste 25...
Curtea de Apel Timișoara a emis, la jumătatea lunii decembrie, sentința finală în dosarul în care Elena Enache, funcționară la Primăria Moldova Nouă, a contestat...
Sute de imobile, în special din centrul vechi al Timișoarei, au ajuns, pe câțiva lei, pe mâna unor persoane cu mare influență. Procurorii DNA le-au...
Adrian Percea a fost găsit vinovat într-un al doilea dosar penal în care sunt anchetate fapte de corupție! Tatăl său, edilul-șef al comunei Ciclova Română,...
Semnalul Revoluției române s-a dat la 15 decembrie 1989, în Piața Sf. Maria din Timișoara. Aici, în jurul orei 16.00, oamenii au răspuns apelului pastorului...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraș-Severin a ajuns în atenția procurorilor. Unul dintre angajați este cercetat pentru înșelăciune, după ce ar fi băgat...
Senatorul PSD Eugen Dogariu argumentează motivul pentru care a votat împotriva propunerii legislative făcută de USR privind alegerea primarilor în două tururi. Acesta cataloghează drept...
60% dintre dezvoltatorii imobiliari se așteaptă la creșteri de până în 10% a prețului pe mp în următorul an, arată un studiu realizat pentru târgul...
Un accident rutier deosebit de grav s-a petrecut în această după-amiază pe DN 58, la ieșire din Reșița spre Caransebeș, soldat cu decesul unei persoane...
Un cetățean polonez de 28 de ani a fost transportat de urgență la spital în urma unui accident petrecut noaptea trecută, pe DN 6, în...
„România putea avea localizare prin 112, cu acuratețe de sub 100 de metri, pentru victimele care apelează serviciul de urgență”, este concluzia trasă de medicul...
Din 136 de senatori, 21 au luat cuvântul de mai puțin de 10 ori. Din cei 21 de senatori, 14 sunt din PSD. Printre aceștia,...
Europarlamentarul PSD Maria Grapini a transmis o scrisoare președintelui Parlamentului European, David Sassoli, în care solicită deschiderea unei anchete la nivelul tuturor statelor membre, prin...
Mirele care a gonit nebunește pe străzile Reșiței imediat după cununia civilă, izbindu-se violent de un stâlp de fier, s-a născut ieri a doua oară!...
A fost bătută, amenințată și urmărită. A sesizat organele abilitate încă din luna mai, dar nimeni nu a luat nicio măsură. A fost nevoie ca...