Sorin Grindeanu, despre o coaliție de guvernare PSD-AUR-PACE

grindeanu sorin psd

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a reafirmat joi cele două condiții ferme ale partidului în negocierile pentru formarea viitorului Guvern, respingând clar varianta unei majorități alături de AUR.

Declarațiile au fost făcute după consultările politice desfășurate la Cotroceni, în contextul discuțiilor tot mai intense privind o posibilă nouă formulă guvernamentală.

Întrebat despre scenariul unei alianțe PSD-AUR-PACE, Grindeanu a transmis că social-democrații nu vor intra într-o astfel de construcție politică.

„Spun a suta oară că noi am spus două lucruri la Cotroceni, în urmă cu câteva zile când am fost la consultări, dar am spus și înainte de asta, că nu facem majoritate cu AUR”, a declarat liderul PSD.

Acesta a explicat că partidul are și o a doua „linie roșie”, legată de posibilitatea refacerii unei majorități asemănătoare fostei coaliții de guvernare, în jurul unui model politic asociat cu Ilie Bolojan.

„PSD nu poate să susțină un management de tip Ilie Bolojan”, a spus Grindeanu, făcând referire la ideea unei formule de guvernare care ar continua direcția administrativă promovată de actualul lider liberal.

Declarațiile vin după ce senatorul Ninel Peia a susținut că există posibilitatea formării unei majorități parlamentare între PACE, AUR și PSD.

Potrivit acestuia, cele trei grupuri parlamentare ar avea împreună 256 de voturi, suficient pentru susținerea unui nou Executiv fără sprijinul minorităților sau al independenților.

„Cea mai bună variantă de guvern este aceea formată din cele trei mari grupuri parlamentare care au semnat și inițiat moțiunea de cenzură”, a afirmat Peia, adăugând că o alternativă ar putea fi și un guvern format doar din PACE și AUR.

În acest moment, PSD încearcă să își păstreze poziția de negociere fără a se apropia de zona suveranistă reprezentată de AUR, în timp ce discuțiile pentru formarea unei noi majorități parlamentare continuă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/