Situația câinilor vagabonzi din Timișoara nu este rezolvată. Deși nu mai sunt atât de numeroși ca în alți ani, patrupedele tot circulă libere în unele...
Al treilea incident pe autostrada vestului, miercuri! Un camion a distrus semnalizarea DRDP Timișoara, între Deva și Timișoara. Accidentul a avut loc în zona localității...
Incendiu pe autostrada A1, în Timiș, între Arad și Timișoara. Un camion a luat foc, iar fumul gros se vede de la kilometri distanță. Vehicului...
De două săptămâni a intrat în vigoare măsura care permite autorităților timișorene să ridice mașinile parcate pe străzile pietonale din centrul orașului. Însă pe unii...
Anchetele în trafic anunțate de DRDP Timișoara încep mai târziu decât s-a anticipat. Autoritățile au transmis că amânarea are cauze obiective, și atât! „Din motive...
Marți noaptea a avut loc un grav accident pe autostrada vestului, între Margina și Lugoj. Un șofer a fost rănit. Impactul a avut loc între...
Societatea de Transport Public Timișoara are un nou Consiliu de Administrație. Noii membri au primit votul aleșilor locali, dar nu și pe cel al liberalilor...
Procesul organigramei propuse de conducerea Primăriei Timișoara se întoarce la Tribunalul Timiș pentru rejudecare. Curtea de Apel a admis recursul PMT. Curtea de Apel Timișoara...
Doi hoți de lemne au fost prinși de polițiștii din Timiș chiar când încărcau în mașină marfa. Fuseseră văzuți de un pădurar. Luni seara, pădurarul...
Administrația Timișoarei pregătește o nouă rectificare de buget pentru a suplimenta fondurile pentru Colterm. Peste 10 milioane de lei vor autoritățile să ajungă la regie....
Șoferii care circulă pe unele drumuri din vestul țării vor fi trași pe dreapta și chestionați cu privire la destinație. Încep anchete în trafic, coordonate...
O femeie din Timiș a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru trafic de migranți. Aceasta a fost prinsă...
Metodele de înșelăciune „comis-voiajorul”, „instalatorul” sau „accidentul” fac victime în continuare în Timișoara. Zeci de persone din oraș au rămas fără sume importante de bani....
Mai multe persoane au fost prinse, în ultima perioadă, în timp ce fumau etnobotanice pe stradă, în Timișoara. Ultimele, duminică după masa, pe bulevardul Dragalina....
Polițiștii din Timișoara au intrat în alertă, luni dimineața, după ce a fost anunțată prezența unei bombe în zona centrală, în apropiere de Primăria Timișoara. ...
Specialiști în infrastructura ruieră din toată țara și din străinătate vin la Timișoara la Congresul Național de Drumuri și Poduri. Evenimentul se organizează odată la...
Doi băieți, de 12 și 14 ani, au dispărut, duminică, din Timișoara. Poliția cere ajutor pentru a-i găsi. Alexandru Mihai și Valentin Maateaș, ar fi...
Adolescenții pot participa la un atelier de film. Asociația One World România invită tinerii cu vârstele cuprinse între 14 și 19 ani din Timișoara să...
După o amendă de la Garda de Mediu Timiș și mulți ani, Primăria Timișoara caută în sfârșit specialiști care să întocmească un registru al spațiilor...
Autoritățile din Lugoj au lansat o licitație pentru a implementa proiectul de creștere a calității vieții din oraș. Sistemul de achiziții publice a anulat-o rapid...
Un bărbat a fost rănit, sâmbătă, după ce a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada. Potrivit IPJ Timiș, omul traversa regulamentar...
Migrația timișorenilor în comunele și satele din zona metropolitană a făcut ca unitățile de învățământ să fie neîncăpătoare pentru numărul tot mai mare de copii....
Prețurile carburanților în stațiile de alimentare au o evoluție similară cu cea a cotațiilor internaționale Platts pentru benzină și motorină, dar cu o diferența de...
Compania energetică E.ON vrea să devină lider european în încărcarea electrică a vehiculelor comerciale. Până în 2025, oferta de e-mobilitate a va fi extinsă pentru...
Coborârea de pe autostrada A1 spre localitatea Pișchia din Timiș este plină de capcane. Drumul este în reparații periodice și o parte din asfalt a...
Un român a ales o metodă neobișnuită să își omoare o rudă. A comandat de pe DarkWeb o substanță din categoria armelor chimice. A fost...
Noi controale al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș scot la iveală nereguli grave la mari retaileri. Secții întregi din magazine Kaufland, Lidl și Profi...
Guvernul are pe masă un proiect pentru acordarea meselor calde în 350 de școli din țară. Inspectoratele școlare pot să se înscrie pentru ca elevii...
Pompierii din Timiș au intrat în alertă, joi seara, când au fost anunțați că o bătrână de 78 de ani s-a rătăcit. Alături de polițiști,...
Blue Air a făcut bani frumoși din vânzarea biletelor pentru zboruri care nu au avut loc niciodată. Și nu vorbim despre curse internaționale ci de...
Nici a doua oară nu a fost cu noroc! Nicio firmă nu s-a înscris la a doua licitație pentru reabilitarea Pasarelei Gelu din Timișoara. Deși...
Șoferii din zona Gării de Nord din Timișoara ar trebui să scape de chinul căutării unui loc de parcare. TimPark vrea să ridice aici o...